Peste 140.000 români s-au înregistrat pentru a obține noul drept de ședere în Marea Britanie

Data publicării:
oameni pe strada generic shutterstock_160438778
FOTO: Shutterstock

Peste 140.000 de români s-au înregistrat pentru a obţine noul drept de şedere în Marea Britanie, anunță Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, pe pagina de Facebook.

În cadrul primei lor întâlniri, ce a avut loc astăzi (vineri - n.r.), ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, şi ministrul român de Externe, Ramona Mănescu, i-au felicitat pe cei peste 140.000 de români din Marea Britanie care s-au înregistrat deja pentru a obţine noul drept de şedere în Marea Britanie şi i-au încurajat pe restul românilor să se înscrie cât mai repede în acest proces care este uşor de accesat și care le garantează drepturile în Regatul Unit după Brexit”, arată Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, potrivit Mediafax.

Reprezentanții Ambasadei Marii Britanii la București mai precizează că sunt încurajaţi, în special, să facă acest demers studenţii români în Marea Britanie, „inclusiv cei ale căror cursuri încep în acest semestru”.

Ei ar trebui „să profite de ocazia de a se înscrie în sistemul de înregistrare a cetăţenilor din Uniunea Europeană pentru obţinerea noului statut de şedere în Regatul Unit, statut de rezident permanent şi statut de stabilire provizorie”, potrivit ambasadei.

Parlamentul de la Londra a aprobat miercuri un proiect de lege menit să evite ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără acord.

Ulterior, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a propus convocarea alegerilor parlamentare anticipate în octombrie, dar propunerea a fost respinsă de parlamentarii din Camera Comunelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât a ajuns să se vândă un apartament de 60 de metri pătrați în Cluj: „Vindeți apartament cu 2 camere ca...
Digi FM
"Am localizat mașina, dar ei nu sunt aici". Mărturia unei românce din Spania, ai cărei părinți au dispărut în...
Pro FM
Val de reacții după ce Delia a apărut pe rețelele de socializare într-o altă ținută extravagantă: „Ce este în...
Film Now
Winona Ryder a împlinit 53 de ani. De ce se simte norocoasă alături de partenerul ei: „Avem multe în comun”
Adevarul
Cum se declanșează o afecțiune care provoacă degradarea celulelor creierului. Simptomele bolii apar între 30...
Newsweek
Cu cât crește o pensie dacă vei cumpăra între 1 și 6 ani de vechime? Termenul expiră în 2 luni
Digi FM
Ce este DANA, fenomenul extrem care a lovit Spania. Inundații devastatoare și aproape 100 de morți
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Tim Burton, apariție rară alături de cei doi copii ai lui. Billy Ray și Nell au moștenit trăsăturile tatălui...
UTV
Ilona Brezoianu a povestit despre modul inedit in care si-a cunoscut sotul. „E o poveste cu final fericit."