Sari la conținut

Polițiști de frontieră ucraineni au trecut granița în Rusia

Poliţiştii de frontieră vor verifica încărcătura pe teritoriul rus situat de cealaltă parte a localităţii ucrainene Izvarine, controlată de separatiştii proruşi, a declarat purtătorul de cuvânt Andrii Demcenko. "Poliţiştii de frontieră ucraineni sunt acolo în număr mare", a declarat el pentru Reuters.

Ucraina, ca şi alte state occidentale, suspectează că acest convoi, care a plecat marţi dimineaţă de la o bază militară de lângă Moscova, ar putea fi folosit ca o acoperire pentru o eventuală intervenţie rusă în Ucraina. Acest scenariu a fost calificat drept absurd de Ministerul rus al Afacerilor Externe.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că aprovizionează cu arme separatiştii de la începutul conflictului, ceea ce Moscova dezminte.

Kievul a propus miercuri ca ajutorul să fie transportat şi distribuit la Lugansk de Crucea Roşie, după ce va fi inspectat la un post de frontieră din apropierea acestui oraş.

Cele peste 260 de camioane cu ajutoare staţionează de joi la treizeci de kilometri la frontiera care desparte cele două state.

Între timp, jurnaliştii britanici de la The Guardian şi The Telegraph susţin că noaptea trecută dinspre Rusia ar fi trecut graniţa în Ucraina o coloană de vehicule blindate şi camioane militare. Informaţia nu a fost până acum confirmată din surse oficiale.

Bruxelles-ul a anunţat că va media discuţii între preşedinţii Petro Poroşenko şi Vladimir Putin legate de situaţia din Ucraina şi problema livrării de gaze ruseşti.

În estul Ucrainei s-au dat lupte dure între soldaţi şi miliţiile pro-ruse, iar pentru prima oară de la începutul conflictului, centrul oraşului Doneţk a fost bombardat.