Premieră istorică la Madrid. Primul deputat român în parlamentul local

Data publicării:
madrid

Premieră istorică la Madrid. O româncă a devenit primul deputat de origine străină din parlamentul regional al capitalei spaniole. Anka Moldovan Feier este membru al Partidului Popular. De loc din Ardeal, ea a avut mai întâi o carieră artistică, apoi a lucrat pentru serviciile sociale, pentru ca acum să decidă că are un cuvânt de spus şi în politică.

Născută în 1976 în România la Cluj Napoca, Anka Moldovan Feier este absolventă a Universităţii autonome din Madrid, cu licenţă in istoria artelor. Este artistă, pictează şi s-a specializat în icoane bizantine. La alegerile locale din 2015 a fost pe lista popularilor spanioli. Acum a devenit primul deputat străin al Madridului.

Cu munca bună pe care ea o va face ca deputat, nu doar pentru a apăra interesele comunității românesti, ci și în domeniul care îi va reveni va munci foarte bine. O cunoașteți de mulți ani de când muncea in centrul pentru imigranti din Alcala de Henares. Muncea pentru comunitatea Madrid, în departamentul de politici sociale şi familie în ultimii doi ani, chiar mai bine de doi ani, ea depune o munca excelenta. Iar acum ca deputat e un mare câştig pentru noi,” a declarat Cristina Cifuentes, preşedintele Comunităţii Madrid.

În comunitatea autonomă Madrid trăiesc aproximativ 250.000 de români. Româna e cea mai vorbită limbă străină din regiune.

Români sunt mulţi, într-adevăr, comunitatea românească 23% din toată populaţia străină. Madridul este un oraş mare, integrator, cosmopolit, modern, nimeni nu te întreabă de unde vii ci unde vrei să ajungi,” a spus Anka Moldovan Feier, deputat regional Madrid.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani