Preşedintele Vucic: Serbia nu va „capitula”, nu va recunoaşte niciodată Kosovo, dar „NATO este peste tot în jurul nostru”

Data actualizării: Data publicării:
Aleksandar Vucic
Aleksandar Vucic, președintele Serbiei. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a insistat joi seară că ţara sa nu va „capitula” şi nici nu va recunoaşte vreodată independenţa Kosovo, dar s-a arătat dispus să accepte unele compromisuri, relatează agenţiile Tanjug şi EFE.

„Oamenii trebuie să înţeleagă în ce moment suntem, şi este cel mai greu moment pentru Serbia întrucât NATO este peste tot în jurul nostru”, a spus preşedintele sârb la un talk-show la postul Happy TV.

„În timp ce războiul în Ucraina se dezlănţuie, nimeni nu înţelege circumstanţele speciale a ceea ce s-a întâmplat în 1999, sau narativul nostru asupra suveranităţii şi integrităţii teritoriale”, a adăugat Vucic, amintind de bombardamentele efectuate de NATO pentru a forţa retragerea armatei iugoslave din Kosovo, provincia care apoi în 2008 şi-a proclamat independenţa.

„Nu va exista capitulare şi nici predare. Am spus-o clar şi fără ambiguităţi. Serbia nu va accepta niciodată aderarea Kosovo la ONU şi nici nu-i va recunoaşte independenţa”, a promis preşedintele sârb.

Dar el s-a arătat dispus să accepte „multe compromisuri” în dialogul pentru normalizarea relaţiilor şi reconcilierea între albanezii majoritari în Kosovo şi minoritatea sârbă. Pentru aceasta, a reafirmat Vucic, condiţia sa este ca guvernul kosovar să accepte crearea unei asociaţii a municipalităţilor unde sârbii sunt majoritari în Kosovo şi să le dea acestora o anumită autonomie, aşa cum Belgradul şi Pristina au convenit în 2013 în urma medierii UE, înţelegere pe care ulterior guvernul kosovar a refuzat să o pună în practică.

„Sunt sigur că (premierul kosovar Albin) Kurti este hotărât să nu creeze asociaţia”, a deplâns preşedintele sârb, care a criticat şi comunitatea internaţională pentru că nu exercită presiuni asupra Kosovo să-şi respecte obligaţiile.

Vucic şi Kurti au acceptat luna trecută să negocieze normalizarea relaţiilor între Belgrad şi Pristina în cadrul unui nou plan elaborat de UE şi sprijinit de SUA. Ei vor avea pe 18 martie la Ohrid (Macedonia de Nord) o reuniune cu şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, pentru trasarea unei foi de parcurs în vederea implementării planului. Mediatorul UE Miroslav Lajcak se află la Pristina şi luni se va deplasa la Belgrad pentru pregătirea acestei reuniuni.

Planul propus prevede, printre altele, că Serbia nu va împiedica aderarea Kosovo la organismele internaţionale şi „mai multă securitate, încredere şi predictibilitate” a drepturilor pentru sârbii kosovari, potrivit Tanjug şi EFE, citate de Agerpres.

Partidele sârbe de dreapta îl acuză pe Vucic de „trădare” pentru acceptarea acestui plan, îi cer demisia şi pregătesc noi proteste.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita