Sari la conținut

Problemele Greciei, o tragedie în mai multe acte

Grecia a fost prima ţară din zona euro care a intrat într-o criză a datoriilor suverane. Până la sfârşitul anului 2009, guvernul grec şi-a revizuit estimările de deficit de la 6 la sută la 12,7 la sută. În aprilie 2010, datele oficiale au arătat că ţara a fost lovită de trei recesiuni în perioada 2007-2009, iar datoriile au ajuns la 146 la sută din produsul intern brut. Agenţiile de rating au retrogradat Grecia până la nivelul "junk", adică nerecomandat investiţiilor.

Ca să evite un colaps, statele din zona euro, Banca Centrală Europeană şi FMI, grup cunoscut sub numele de „Troica”, au acordat statului elen un împrumut de 110 miliarde de euro, în schimbul unor măsuri de austeritate. Un an mai târziu, din cauza înrăutăţirii situaţiei, Grecia a primit un nou împrumut, de 130 de miliarde de euro.

Reformele făcute la cererea creditorilor au început să aibă efecte pozitive în perioada 2013-2014. Bugetul a înregistrat un surplus structural, şomajul a scăzut, iar economia a revenit pe plus. Aşa, guvernul a putut să se împrumute din nou de pe pieţele de capital.

Dar în ianuarie 2015, în urma unor alegeri anticipate, la putere a venit partidul de extremă-stângă Syriza, care a promis că va înceta orice acord cu Troica. Din cauza instabilităţii politice, creditorii au blocat orice plată, ceea ce a aruncat Grecia într-o nouă criză a lichidităţilor. Fără banii veniţi din afară, guvernul elen nu îşi poate plăti datoriile, iar creditorii cer reducerea pensiilor, creşterea TVA şi reformarea pieţei muncii. Guvernul grec susţine, însă, că ţara este afectată de o criză umanitară şi că astfel de măsuri sunt imposibile.

În cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere până la 30 iunie, acordul de asistenţă financiară va expira şi Grecia va pierde fonduri în valoare de 7,2 miliarde de euro. De asemenea, băncile elene nu vor mai fi eligibile pentru sprijin din partea Băncii Centrale Europene. În aceste condiţii, Grecia ameninţă că va ieşi din zona euro şi va reintroduce drahma, ca să aibă mai multe pârghii economice pentru gestionarea problemelor. Un „Grexit” va slăbi moneda unică şi va arunca o umbră asupra întregului proiect.