VIDEO. Sindicatele franceze, revoltate de reformele lui Macron

Data actualizării: Data publicării:
sindicate

Zeci de mii de francezi au ieşit în stradă, nemulţumiţi de reforma Codului muncii. A fost modul în care sindicatele şi-au exprimat dezacordul faţă schimbările pe care le consideră, brutale şi antisociale.

În ciuda câtorva incidente izolate, cum ar fi folosirea de fumigene sau încleştări cu jandarmii, manifestaţiile au fost paşnice. La Paris, sindicaliştii susţin că au fost mai mult de 50.000, poliţia spune că au fost în jur de 16.000 de oameni. Şi la Marsilia, Rennes, Tours , Lyon şi Monpellier, sindicatele au mărşăluit pentru că noul cod al muncii va presupune mai puţine drepturi pentru angajaţi.

Richard Mateu, reprezentant sindical: Politicile domnului Macron sunt orientate spre patronate. Sunt orientate spre capitalism, pentru că domnul Macron vrea să scadă pensiile, pensii care deja nu sunt mari, vrea să le micşoreze şi să crească contribuţiile pentru securitatea socială. Nu e un mesaj puternic pe care să îl transmiţi clasei de mijloc sau săracilor. Putem vedea încă o dată că pedepsiţi sunt cei săraci.

Potrivit noului cod, puterea sindicatelor ar fi mai mică.

Protestatar: Nu putem să ajungem la un model american unde oamenii sunt luaţi ca nişte doze de Coca-Cola pe care le bem şi pe care le aruncăm apoi pur şi simplu. Fără să îşi poată apăra munca, integritatea umană, concediaţi în mod abuziv.

Iar faptul că preşedintele i-a numit pe cei care se opun reformei „chiulangii” nu ajută deloc la acceptarea noilor condiţii de pe piaţa muncii.

Protestatară: Suntem cu toţii afectaţi. Nu e acceptabil în zilele noastre, pentru nicio profesie. Ni se cere să facem din ce în ce mai mult, dar nu primim nimic în schimb, primim mereu mai puţin. Nu este posibil să se spună că suntem leneşi. Nu suntem.

În ciuda protestelor străzii, propunerile de reformă vor fi promulgate de către Emmanuel Macron, iar de săptămâna viitoare vor intra în vigoare. Puterea sporită oferită patronilor este doar primul pas dintr-o serie de schimbări, care vor afecta şi sistemul de pensii şi pe cel al contribuţiilor sociale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce trebuie să facă proprietarii construcțiilor fără autorizație până în august 2027. Noua procedură pentru...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...