Raport: Europa nu are soluţii pentru zecile de mii de tone de deşeuri nucleare

Data publicării:
centrala nucleara

Peste 60.000 de tone de deşeuri nucleare radioactive sunt în prezent stocate în facilităţi provizorii în Europa, în timp ce capacităţile de stocare a acestora au ajuns la limită şi nu au fost încă elaborare soluţii pe termen lung, se arată într-un raport prezentat miercuri de Fundaţia Heinrich Boell din Germania, afiliată Partidului Verzilor, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Centralele atomoelectrice oferă pentru multe state europene o sursă importantă de energie, dar în acelaşi timp şi controversată. Susţinătorii energiei nucleare o consideră o bună alternativă faţă de combustibilii fosili poluanţi, în timp ce adversarii ei avertizează asupra deşeurilor nucleare, care pot rămâne mii de ani radioactive, prin urmare şi cancerigene.

Finlanda este singura ţară din lume care va construi o facilitate de stocare permanentă a celor mai periculoase tipuri de deşeuri nucleare, potrivit raportului citat.

Actualele capacităţi de stocare pentru deşeurile nucleare cu grad mediu şi înalt de radioactivitate nu au fost concepute pentru a funcţiona ca facilităţi pe termen lung. Cea mai mare parte a combustibilului nuclear uzat este plasat în bazine de răcire, care sunt mai puţin sigure decât depozitele uscate, relevă documentul.

Mai mult, actuala capacitate de stocare se apropie de saturaţie. De pildă, în Finlanda aceste capacităţi sunt pline într-un procent de circa 93%, iar în Suedia de 80%. Multe ţări nici măcar nu furnizează astfel de informaţii, notează autorii studiului.

Franţa, Marea Britanie, Ucraina şi Germania însumează peste trei sferturi din deşeurile nucleare existente în Europa, potrivit acestui studiu, întocmit parţial pe baza datelor furnizare de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...