Sari la conținut

Refugiaţii nu vor să stea unde îi trimite Comisia Europeană

Schema Comisiei Europene de redistribuire a refugiaţilor în toate statele membre se îndreaptă spre un uriaş fiasco. Oamenii vor în Germania sau statele nordice, nu oriunde în altă parte. De exemplu, 72 dintre cei 90 de sirieni şi irakieni care au fost redistribuiţi în Lituania au fugit de acolo.

Ţările Baltice nu sunt atractive pentru imigranţii ajunşi în Europa în ultimii doi ani.

Mohamed Ali, refugiat din Siria: „Când am plecat din Turcia în Grecia plănuiam să ajungem în Germania sau Olanda. Dar din Grecia nu am mai putut să ne continuăm drumul. Nu am avut altă opţiune decât să acceptăm programul de relocalizare. Şi aşa am ajuns aici.”

Aici înseamnă în Rukla, o localitate cu 2.000 de locuitori aflată la 100 de kilometri de capitala Lituaniei, Vilnius. Oportunităţile nu sunt foarte multe, mai ales pentru străinii care nu vorbesc limba. Mohamed spune că va lua drumul Germaniei dacă în şase luni nu-şi găseşte de lucru. În Lituania a primit statutul de refugiat. Dacă pleacă va pierde orice beneficii legate de acest statut.

Evelina Gudzinskaite, directorul Biroului lituanian de Imigrări: „Oamenii încearcă să-şi găsească rudele ajunse în alte state membre. Cei care sunt mutaţi aici se plâng de faptul că nu-şi găsesc o locuinţă. Şi, desigur, e şi o chestiune de oportunităţi financiare. Cele din Lituania sunt mai mici decât îşi imaginează ei că ar putea avea în alte ţări.”

Şi în Letonia, mai bine de jumătate dintre cei 63 de refugiaţii redistribuiţi, prin programul Comisiei Europene, au părăsit deja ţara.

Renata Kules, reprezentant al Comisariatului ONU pentru Refugiaţi: „E nevoie de o îmbunătăţire a sistemului şi de mai multe eforturi pentru a eficientiza procesul de integrare a refugiaţilor.”

Programul de redistribuire a refugiaţilor în Uniunea Europeană a fost iniţiat în septembrie anul trecut. Obiectivul este împărţirea a 160.000 de oameni în statele membre până în 2017. Deocamdată doar 7.500 au fost mutaţi.