România este în Schengen din punct de vedere juridic. Precizarea vine de la Bruxelles

Data publicării:
sch

Din punct de vedere juridic, România şi Bulgaria fac parte din Schengen. Printre prevederile Acordului Schengen se află şi cele referitoare la eliminarea controalelor la graniţele interne, ceea ce nu se aplică în cazul celor două ţări. Dar, teoretic şi juridic vorbind, România şi Bulgaria fac parte din spaţiul Schengen”, a declarat purtătorul de cuvânt, Michele Cercone.

Cu alte cuvinte, de astăzi asigurăm securitatea graniţelor terestre şi maritime externe ale uniunii cot la cot cu celelalte state membre, deşi atât noi cât şi bulgarii nu facem parte din spaţiul Schengen.

Într-o primă fază, din sistem fac parte 19 ţări, printre care şi România. In a doua etapă, se vor alătura Belgia, Suedia, Germania şi Olanda.

Statele care utilizează EUROSUR vor fi obligate să respecte drepturile omului, inclusiv principiul nereturnării, care interzice trimiterea înapoi a unei persoane către o locaţie unde viaţa sau libertăţile i-ar putea fi ameninţate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...