Sari la conținut

Rusia vrea să trimită un al doilea convoi umanitar în Ucraina

„Situația umanitară nu se îmbunătățește, dimpotrivă, se deteriorează”, a argumentat ministrul Lavrov într-o conferință de presă.

Orice întârziere în trimiterea unui nou convoi umanitar ar încălca normele dreptului internațional, a avertizat ministrul rus de Externe.

El a spus că Rusia a notificat deja guvernul ucrainean în legătură cu această intenție, relatează ITAR-TASS.

Lavrov a precizat că Rusia a propus o listă cu materiale care să fie pregătite pentru a fi livrate. „Suntem gata pentru a acționa în cea mai strânsă cooperare cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii”, a mai spus Lavrov.

Ajutoarele trimise cu precedentul convoi au început să fie distribuite, luni, cu ajutorul Crucii Roșii, în Lugansk.

„Moscova vrea să sublinieze internațional că situația din Ucraina este dezastuoasă și e nevoie de o intervenție internațională. Având în vedere că situația se datorează operațiunii militare a Kievului, se încearcă stoparea acțiunilor militare ale Kievului care au succes împotriva separatiștilor. Rusia este obligată să internaționalizeze conflictul. Vrea să fie parte la soluționarea conflictului și atunci aplează la cartea umanitară, pentru a justifica prezența în estul Ucrainei”, a comentat la Digi24 Hari Bucur Marcu, expert în securitate.