Situaţia din România, dezbătută în PE: Cerem Guvernului să reconsidere ce a făcut

Data actualizării: Data publicării:
EU Referendum - Strasbourg The Seat Of The EU Parliament
STRASBOURG, FRANCE - MAY 11: A general view inside the European Parliament on May 11, 2016 in Strasbourg, France. The United Kingdom will hold a referendum on June 23, 2016 to decide whether or not to remain a member of the European Union (EU), an economic and political partnership involving 28 European countries, which allows members to trade together in a single market and provide free movement across it's borders for cirtizens. (Photo by Christopher Furlong/Getty Images)

Apel din plenul Parlamentului European pentru ca Executivul de la Bucureşti să renunţe la modificările pe care le aduce Codului Penal. Apelul vine de la prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. De partea lor, europarlamentarii români s-au împărţit imediat în două tabere, pro şi contra manifestaţiilor de la Bucureşti şi din alte oraşe. În replică, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene s-a declarat întristat şi chiar jignit de reacţiile politicienilor români, care l-au acuzat că este considerat agent care vrea să dărâme un guvern legitim.

„Este îngrijorător ce am văzut în ultimele zile. Ordonanţa de urgenţă şi proiectul de lege privind lupta împotriva corupţiei nu pot fi interpretate altfel decât un pas în spate de la progresele văzute în ultimele decenii. Cred că, la fel ca orice naţiune europeană, poporul român merită politicieni şi guverne care vor să lupte împotriva corupţie. Am văzut protestele, am văzut îngrjorarea exprimată de sistemul judiciar. Lăsaţi-i să îşi termine treaba, pentru a putea spune că progresele sunt ireversibile”, a spus Timmermans. 

Fondurile europene pentru România ar putea fi afectate 

Oficialul a explicat că Executivul UE este interesat direct de situaţia din ţara noastră, pentru că afectează alocarea de fonduri UE în România.

„Vom analiza proiectul de lege şi aceste chestiuni, dar astăzi, este foarte important să transmit un mesaj politic Guvernului român: nu întoarceţi spatele acestor progrese, nu mergeţi iîn sens opus, continuaţi, mergeţi pe acest drum, chiar dacă uneori este dureros, o faceţi pentru populaţia voastră. Toţi românii merită o ţara fără corupţie. România trebuie să îşi ia locul în rândul ţărilor UE fără a fi privită diferit, din niciun punct de vedere. Pentru a-şi îndeplini visul, trebuie să scape de corupţie. Este aproape în punctul în care evoluţia sa este ireversibilă. Deci vă rog, transmit Guvernului român, nu faceţi paşi în direcţia opusă”, a insistat Timmermans.

Poziția exprimată de Timmermans a fost susținută de vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European, eurodeputatul spaniol Esteban González Pons. Acesta a acuzat Guvernul că încearcă să limiteze lupta anticorupți. 

„A face parte din UE nu înseamnă doar să primești fonduri europene. Trebuie să respecți o serie de valori. Nimeni nu este mai presus de lege. Trebuie să recunoști că justiția trebuie să fie echitabilă și că cei vinovați să fie pedepsiți. Guvernul are majoritate parlamentara, dar nu înseamnă că poate să facă tot ce vrea, în mod arbitrar. Nu poți să guvernezi ca și când ai avea cetățeni de mâna întâi și de mâna a doua, unii care respectă legea și alții care o eludează", a adăugat Esteban González Pons.

Grupul social-democraților vrea să trimită o misiune în România

Vicepreședintele Grupului Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) a spus că grupul va trimite o misiune pentru a evalua ce se întâmplă în România. 

Josef Weidenholzer a spus că este nevoie de o analiză mai profundă care să ia în calcul și activitatea serviciilor secrete „care nu trebuie să aibă niciun rol în lupta anticorupție”. 

Weidenholzer a mai declarat că situația din România va fi „discutată pe larg” în cadrul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a PE. 

Europarlamentarii români, împărțiți în două tabere

Europarlamentarii Monica Macovei și Cristian Bușoi au atras atenția că ordonanța împotriva căreia se protestează în toată România este una cu dedicație. 

„Vreți să știți ce titrează presa din România? Acest Guvern este numit guvern de hoți, mafia instalată la Guvern, guvern de bandiți. Au acționat noaptea, pe neașteptate fără să anunțe pe nimeni, fără să fie pe ordinea de zi ca să se scape pe ei. În primul rând pe liderul social-democraților Liviu Dragnea. Să modifici abuzul în serviciu care există în toate țările din lumea asta, în urma căruia scapă foarte mulți politicieni, foarte mulți din administrație. Aseară au fost, pe stradă în București, circa 200.000 de oameni și alți 200.000 de oameni au fost în restul țării. Comisia Europeană trebuie să ceară acestui Guvern să abroge ordonanța de urgență până pe 9 februarie. Dacă vreți să mergeți în misiune, mergeți mâine, și stați alături de popor nu alături de hoți”, a spus Monica Macovei. 

„300.000 de români au ieșit în stradă în România și Europa împotriva unor măsuri care oferă protecție unor politicieni. Sutele de români care protestează împotriva acestor politici penale, arată că cetățenii României au luat-o înaintea politicienilor. Legea nu trebuie modificată după bunul plac al unor politicieni”, a adăugat Cristian Bușoi în plenul Parlamentului European. 

De cealaltă parte, europarlamentarii ALDE și PSD spun că protestatarii încearcă răsturnarea unui Guvern legitim și se folosesc de pretextul modificărilor Codurilor penale. 

„Nimeni nu poate pune în discuția vocația europeană a poporului român. Asistăm la o încercare de răsturnare a unui guvern legitim. Statul român este hotărât să lupte împotriva corupției, dar anticorupție nu înseamnă o justiție abuzivă. Inclusiv DNA a fost înființată prin ordonanță de urgență”, a argumentat Norica Nicolei. 

La dezbatere a luat cuvântul și Mircea Diaconu care s-a plâns de modul în care a fost tratat de procurorii anticorupție din România, care ar fi insistat să îl trimită în judecată fără să fii găsit vreun prejudiciu, și ca în final să fie achitat. 

De asemenea, europarlamentarul Maria Grappini l-a acuzat pe prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans că este neinformat. 

„În primul rând, domnule comisar Timmermans, discuția de astăzi se desfășoară fără ca euroaleșii să fie informați cu adevărat asupra conținutului actelor normative discutate! Știți că vă apreciez mult, dar, de data aceasta, m-ați dezamăgit. Ceea ce se întâmplă în România se referă la altceva. Vă rog să nu mai corelați subiectul acordării fondurilor europene cu criza politică existentă! MCV a fost, timp de zece ani, un mecanism de discriminare a românilor! Acum, ce faceți? Impuneți, sau lăsați Guvernul să-și facă treaba?”, a declarat Maria Grapini.

Dezbaterea, prima pe ordinea de zi a plenului PE

Dezbaterea a fost pusă pe ordinea de zi la solicitarea Partidului Popularilor Europeni care susţine că „adoptarea acestor legi nocive în mijlocul nopţii contravine tuturor principiilor democraţiei şi transparenţei."

„Vrem să vedem în ce măsură sistemul actual judiciar funcţionează în România. Iată care este propunerea noastră, o dezbatere în sesiunea plenară, o dezbatere în comisia LIBE şi o misiune de documentare şi cercetare în România”, a spus europarlamentarul socialist Maria Joao Rodrigues. 

„Din păcate, în prezent asistăm în România la o anulare a dreptului penal, mii de cazuri de corupţie aflate în investigaţie în sistemul judiciar sunt practic scoase de pe rol, inclusiv cazuri care vizează înalţi demnitari şi membri ai administraţiei actuale. Tocmai de aceea este de maxim interes să vorbim despre această situaţie din România. Dacă statul este coruptibil şi poate fi cumpărat, atunci acest lucru are un impact asupra întregii populaţii”, a adăugat europarlamentarul PPE, Manfed Webber.

DIGI Timeline cronologie OUG

Reacţii au venit şi de la Comisia Europeană. Preşedintele Jean Claude Juncker şi prim-vicepreşedintele Frans Timmermans au transmis o declaraţie comună, în care se arată îngrijoraţi de evenimentele recente din ţara noastră şi atrag atenţia că lupta anticorupţie trebuie să avanseze, nu să fie subminată. Îngrijorări au exprimat şi marile puteri prin ambasadele de la Bucureşti. Germania, Franţa, Canada, Olanda, Belgia şi Statele Unite cer Guvernului României să nu „dea înapoi" în lupta anticorupție.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri