Slovenia amână cu doi ani accesul croaților pe piața muncii

Data publicării:
Santier-Mfax 1

„Timp de doi ani, cetăţenii croaţi vor putea munci în Slovenia în aceleaşi condiţii aflate în vigoare în prezent", adică cele pentru cetăţeni dintr-un stat care nu este membru UE, a declarat pentru jurnalişti ministrul sloven al Muncii Anja Kopac Mrak, în urma unei şedinţe de Guvern, relatează Mediafax.

Legea va fi adoptată din cauza situaţiei economice dificile a Sloveniei, a adăugat ea, referindu-se la nivelul ridicat al şomajului în Slovenia, inclusiv în zonele de la frontiera cu Croaţia.

„În acest fel, Guvernul dă prioritate angajării cetăţenilor sloveni, dar dacă angajatorii nu găsesc profilul adecvat (în rândul muncitorilor sloveni), ei pot să angajeze cetăţeni croaţi", a precizat ea.

Aproape 5.000 de croaţi au un permis de muncă în Slovenia, potrivit ministrului sloven.

Legea care introduce această perioadă de tranziţie de doi ani va fi prezentată în Parlament în procedură de urgenţă şi urmează să fie adoptată până la 1 iulie.

Slovenia a fost prima ţară din fosta Iugoslavie care a aderat la UE, la 1 mai 2004, şi la zona euro, la 1 ianuarie 2007. Un fost elev model al zonei euro, ţara se confruntă cu o criză profundă, economia sa fiind în recesiune din 2011. PIB-ul s-a contractat cu 0,7% în primul trimestru din 2013, în comparaţie cu ultimul trimestru din 2012, iar nivelul şomajului era de 13,4% în martie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...