Titus Corlățean: Simt nevoia unei discuții în Parlament despre recunoașterea Kosovo

Data publicării:
titus corlatean-1

România nu trebuie să rămână în afara evoluțiilor din relația dintre Belgrad și Priștina și este necesar ca în Parlament să se discute, în următoarele săptămâni, despre oportunitatea recunoașterii independenței Kosovo, a declarat vineri la Digi24 ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean.

Șeful diplomației române a vorbit, la emisiunea „Imparțial” despre o serie de „poziții constructive” ale Bucureștiului față de Kosovo. „Noi am avut, în ultimele luni, respectând interesele Serbiei, poziții constructive față de anumite proiecte privind Kosovo. Fie prin intermediul Comisiei Europene – proiecte de asistență, de dezvoltare acordate Kosovo –, fie în cazul aderării la BERD”, a spus Titus Corlățean.

„Serbia a făcut mai mulți pași, chiar mai mulți decât România. Trebuie să fim atenți să nu rămânem izolați, să nu rămânem undeva în afara acestor evoluții”, a adăugat ministrul, la câteva ore după ce Serbia şi Kosovo ajunseseră la un acord pentru normalizarea relaţiilor bilaterale.

În ceea ce privește poziția României, Titus Corlățean a spus că următorul pas ar trebui să fie o discuție în Parlament despre independența Kosovo. „O eventuală decizie de recunoaștere implică un dialog politic în România, implică o discuție în Parlament, pentru că Parlamentul a adoptat, anterior, o decizie de nerecunoaștere. Implică un dialog Președinție-Guvern. Simt nevoia, într-o perioadă foarte rapidă, a unei discuții în Parlament. În următoarele săptămâni”, a declarat Titus Corlățean.

Până atunci, România a luat o măsură care îi vizează direct pe locuitorii din Kosovo. „Am luat decizia de a pune acele ștampile pe documentele de călătorie emise în Kosovo. Până acum se puneau pe o foaie de hârtie în interiorul pașaportului. Alte state o fac mai de mult timp. O fac și slovacii, și grecii”, a precizat ministrul Afacerilor Externe.  

Cinci dintre cele 27 de state membre UE nu recunosc independenţa Kosovo: România, Spania, Grecia, Slovacia şi Republica Cipru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...