UE a dat în judecată compania AstraZeneca pentru că nu a livrat vaccinurile anti-Covid-19 promise prin contract

Data actualizării: Data publicării:
telefon pe care este logoul astrazeneca si steagul ue pe fundal
Foto: Profimedia

Comisia Europeană a anunțat luni că a demarat acțiuni legale împotriva companiei AstraZeneca pentru nerespectarea contractului privind furnizarea vaccinului împotriva Covid-19. Totodată, UE acuză compania farmaceutică britanico-suedeză de neprezentarea unui plan fiabil care să asigure livrarea serului la timp, scrie Reuters.

Potrivit contractului, AstraZeneca se angajase să să facă „toate eforturile rezonabile” pentru a livra către UE circa 180 de milioane de doze de vaccin în trimestrul doi. Cu toate acestea, pe 12 martie, compania a anunțat că va putea livra doar o treime din această cantitate.

La o săptămână de la acest anunț, Comisia Europeană a trimis companiei o notificare, ca prim pas al procedurii juridice de rezolvare a disputelor.

„Comisia a iniţiat vineri acţiuni legale împotriva AstraZeneca”, a declarat la o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al executivului comunitar. Acesta a mai spus că toate cele 27 de state membre sprijină demersul.

„Unii termeni ai contractului nu au fost respectați, iar compania nu a fost în poziția de a furniza o strategie de încredere care să asigure livrarea la termen a dozelor”, a explicat acesta.

„Vrem să ne asigurăm că există o livrare rapidă a unui număr suficient de doze, la care cetățenii europeni au dreptul, și care a fost promis pe baza contractului”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt.

Comisia Europeană ceruse anterior companiei AstraZeneca să redirecţioneze către UE doze de vaccin produse la cele două fabrici ale sale din Marea Britanie, dar AstraZeneca a răspuns că producţia acestora este alocată britanicilor, susţinând că aşa prevede contractul semnat cu guvernul de la Londra cu trei luni înaintea celui semnat cu Comisia Europeană.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...