UE critică Marea Britanie pentru că s-a grăbit să aprobe primul vaccin anti-COVID

Data publicării:
Doze de vaccin ținute în mâini de medici
Vaccin anti-COVID-19. Foto: Getty Images

Uniunea Europeană a criticat miercuri aprobarea rapidă de către Marea Britanie a vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer și BioNTech, motivând că propria sa procedură este mai aprofundată, relatează Reuters. Reacția vine după ce Marea Britanie a devenit prima țară occidentală care a aprobat un vaccin împotriva coronavirusului.

Vaccinul a fost aprobat de urgență printr-o procedură rapidă care a permis autorității britanice de reglementare a medicamentelor să autorizeze temporar vaccinul, la numai zece zile după ce a început examinarea datelor din studiile clinice.

Dar Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), care se ocupă de aprobarea vaccinurilor COVID-19 pentru UE, a declarat că procedura sa de aprobare, care durează mai mult, este mai aprofundată, deoarece se bazează pe mai multe dovezi și necesită mai multe controale decât procedura de urgență aleasă de Marea Britanie.

Agenția anunțase marți că va decide până pe 29 decembrie dacă va autoriza provizoriu vaccinul Pfizer-BioNTech.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că procedura EMA este „cel mai eficient mecanism de reglementare pentru a acorda accesul tuturor cetățenilor UE la un vaccin sigur și eficient”, deoarece se bazează pe mai multe dovezi.

June Raine, șefa Agenției de reglementare a medicamentelor și produselor medicale din Marea Britanie (MHRA), și-a apărat decizia.

„Modul în care a lucrat MHRA este echivalent cu toate standardele internaționale”, a spus ea.

EMA a început o revizuire a datelor preliminare din studiile Pfizer pe 6 octombrie, o procedură de urgență menită să accelereze posibila aprobare, care durează de obicei cel puțin șapte luni de la primirea datelor complete.

Autoritatea de reglementare din Marea Britanie și-a lansat propria revizuire pe 30 octombrie și a analizat mai puține date decât cele puse la dispoziția EMA.

„Dacă evaluezi doar datele parțiale, îți asumi un risc minim”, a declarat Guido Rasi, fostul șef al EMA, la un post de radio italian.

„Personal, m-aș fi așteptat la o revizuire solidă a tuturor datelor disponibile, pe care guvernul britanic nu a făcut-o”, a adăugat el.

Măsura a fost văzută de mulți ca o lovitură politică a premierului britanic Boris Johnson, care a a finalizat Brexitul, procesul prin care țara a ieșit din UE, și s-a confruntat cu critici pentru modul în care a gestionat pandemia.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...