UE îngheață activele șefului Sberbank și ale fiicelor lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
Steagul Uniunii Europene.
UE îngheață activele șefului Sberbank și ale fiicelor lui Putin. Foto: GettyImages

Uniunea Europeană a convenit să înghețe activele din UE ale băncii rusești Sberbank, ale celor două fiice ale lui Vladimir Putin și ale mai multor oligarhi, potrivit unui document publicat vineri în jurnalul oficial al UE citat de Reuters.

De la începutul războiului din Ucraina, UE a pus pe lista neagră aproximativ 700 de persoane legate de Kremlin sau acuzate că au susținut invazia, pe care Moscova o numește "operațiune specială". Cu toate acestea, acest lucru nu a dus întotdeauna la o înghețare rapidă a activelor, pe fondul obstacolelor juridice și, uneori, a lipsei de voință politică.

Noile măsuri vor lovi alte peste 200 de persoane, majoritatea din regiunile separatiste Luhansk și Donețk, dar și oameni de afaceri de top, politicieni și militari apropiați de Kremlin.

Alte 18 entități au fost, de asemenea, afectate de înghețarea activelor, inclusiv patru bănci, precum VTB, și firme militare, aproape dublând numărul companiilor afectate de sancțiuni de la începutul războiului.

Herman Gref, șeful Sberbank, a fost adăugat pe lista neagră a UE, potrivit documentului. Până acum, UE s-a abținut să sancționeze banca, care joacă un rol-cheie în plățile pentru energie.

Fiicele lui Putin, Ekaterina Tikhonova și Maria Vorontsova, au fost, de asemenea, sancționate acum pentru că au beneficiat de pe urma guvernului rus, se arată în document.

Putin fusese deja sancționat într-o primă rundă de măsuri restrictive, deși nu este clar ce active dețin el și familia sa în UE.

Oligarhii bogați folosesc, de obicei, paravane sau companii fantomă și trusturi anonime pentru a-și proteja activele, ceea ce face foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă, identificarea lor de către anchetatori, în special în jurisdicțiile cu reguli relaxate privind beneficiarii reali ai companiilor, mai notează sursa citată de Mediafax.

Directorul executiv al companiei petroliere Surgutneftegas, Vladimir Bogdanov, fondatorul gigantului din aluminiu Rusal, Oleg Deripaska, miliardarul Boris Rotenberg, principalul acționar al celei mai mari companii miniere de aur din Rusia, Polyus, Said Kerimov, și șeful platformei rusești de comerț electronic Ozon, Alexander Shulgin, au fost, de asemenea, sancționați.

Noile decizii fac parte din cel de-al cincilea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei, care include o interdicție asupra importurilor de cărbune și restricții de intrare în UE pentru navele și camioanele rusești.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...