Un nou regulament UE a intrat în vigoare. Ce trebuie să știe cei care cumpără conținut sau servicii digitale defectuoase

Data actualizării: Data publicării:
Woman using smartphone. The concept of using the phone is essential in everyday life.
De la 1 ianuarie 2022 a intrat în vigoare în UE un regulament prin care consumatorii de bunuri și servicii digitale beneficiază de aceeași protecție ca în cazul altor produse. Foto: Getty Images

De la 1 ianuarie au intrat în vigoare noi norme ale UE prin care cetățenii care cumpără conținut sau servicii digitale defectuoase vor avea aceleași drepturi ca în cazul altor produse. Aceasta înseamnă că vor avea dreptul la o reducere de preț sau rezilierea contractului și rambursarea sumei plătite.

„De acum înainte, consumatorilor și agenților economici le va fi mai ușor să cumpere și să vândă conținut digital, servicii și bunuri digitale și «bunuri inteligente» din și în întreaga UE.

Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat:

«2022 începe într-o notă extrem de pozitivă pentru consumatorii și întreprinderile din UE. În cazul unor probleme sau defecte legate de conținutul digital, de serviciile digitale sau de produsele inteligente, consumatorii din UE vor avea de acum aceleași drepturi ca în cazul oricăror alte bunuri, indiferent de locul din UE din care au cumpărat bunurile și serviciile respective. Normele noastre armonizate consolidează drepturile consumatorilor și, mai mult, vor încuraja companiile să își vândă bunurile și serviciile în întreaga UE, oferind securitate juridică, ceea ce îi va ajuta pe consumatori în milioane de tranzacții zilnice. Fac apel la acele state membre care încă nu au transpus noile norme să facă acest lucru fără întârziere»”, arată un comunicat transmis de Comisia Europeană.

Prin noile norme privind contractele digitale, consumatorii vor fi protejați atunci când conținutul digital (de exemplu, muzică sau software descărcate) și serviciile digitale sunt defectuoase. Aceștia vor avea dreptul legal la o soluție, de exemplu, o reducere de preț sau rezilierea contractului și rambursarea sumei plătite.

Directiva privind vânzarea de bunuri le va asigura consumatorilor același nivel de protecție în întreaga UE – și atunci când își fac cumpărăturile online și atunci când cumpără dintr-un magazin – și va acoperi toate bunurile, inclusiv bunurile cu componente digitale (de exemplu, un frigider inteligent).

Noile norme mențin perioada minimă de garanție de doi ani de la data la care consumatorul primește bunul și prevăd o perioadă de un an pentru inversarea sarcinii probei în favoarea consumatorului. În practică, aceasta înseamnă că, în primul an, va fi datoria vânzătorului să dovedească faptul că bunul nu a fost defect încă de la început.

Majoritatea statelor membre au transpus integral atât Directiva privind conținutul digital, cât și Directiva privind vânzarea de bunuri. Comisia va monitoriza îndeaproape transpunerea în celelalte state membre. De fapt, sunt deja în desfășurare mai multe proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva statelor membre care nu au comunicat încă măsurile lor de transpunere.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...