Un politician belgian vrea excluderea din UE a României și a altor 3 state

Data actualizării: Data publicării:
Prime Minister David Cameron Tries To Take A Harder Line with Europe
Foto: Guliver/GettyImages

Șefului guvernului regional valon, Paul Magnette, a pledat pentru ieșirea din Uniunea Europeană a unor țări din Europa Centrală și de Est, referindu-se la Polonia, Ungaria, România și Bulgaria, scrie cotidianul Le Monde în ediția de luni, care preia un interviu acordat vineri de politicianul belgian publicației L'Echo, cu ocazia împlinirii a 25 de ani a Tratatului de la Maastricht.

Prime Minister David Cameron Tries To Take A Harder Line with Europe
Foto: Guliver/GettyImages

În interviul menționat, Paul Magnette a spus că ar fi „de dorit un Polxit, un Ungrexit, un Rumaxit, un Bulgxit”, care să urmeze ieșirii Marii Britanii din Uniune.

Paul Magnette, prim-ministrul socialist al Valoniei, s-a făcut remarcat prin opoziția față de Tratatul de liber schimb UE - Canada (CETA), semnat în cele din urmă după ce regiunea sa a cerut o renegociere. Magnette este primarul orașului Charleroi și o personalitate în ascensiune a Partidului Socialist (PS) francofon, fiind dat ca posibil succesor al președintelui Elio Di Rupo.

Definindu-se drept un „federalist rănit” și „poate primul dintre euroscepticii socialiști”, Magnette, fost director al Institutului de Studii Europene ale Universității Libere din Bruxelles, a oferit un diagnostic ultra-critic asupra evoluției UE.

În același interviu, el a declarat că speră într-un scenariu care să clarifice viitorul european, mai precis o negociere „dură, dar echilibrată” cu Londra, care ar inspira țări din Europa Centrală și de Est, poate și Danemarca și Suedia, potențial tentate la rândul lor de negocierea de acorduri comerciale, de parteneriate și, în final, de o ieșire din UE.

După cum notează Le Mode, propunerile lui Magnette se despart radical de discursul uzual al social-democraților europeni și chiar de cel al Partidului Socialist belgian. Într-o emisiune difuzată duminică de TV5, Le Monde și RFI, Rudy Demotte, prim-ministrul PS al Federației Valonia-Bruxelles, care îi reunește pe francofonii din Valonia și din Bruxelles, a luat de altfel distanță de omologul său valon. Demotte a pledat pentru o relansare europeană plecând de la câteva state europene, dar cu multiplicarea acordurilor de cooperare între statele membre, în loc de plecarea unuia sau chiar a mai multora dintre ele.

În interviul citat, Magnette a trasat contururile unei Europe care este deja „pe cale de a se dezintegra”, cu țări „care vor deveni neguvernabile sau guvernate de nebuni”.

În viziunea sa, unul din răspunsurile la Brexit, și anume promisiunea unei relansări a apărării Europei, este insuficient, pentru că, fără britanici, aceasta se reduce la Franța. Magnette îndeamnă, de aceea, mai degrabă la încheierea de acorduri cu statele din Maghreb și din restul Africii.

Prim-ministrul valon a fost foarte critic și față de Comisia Europeană, care se amestecă „în afaceri naționale extrem de sensibile”, dar se dovedește incapabilă să atace frauda fiscală sau să gestioneze problema migranților, Bruxellesul fiind, în opinia sa, simbolul „elitelor complet deconectate de lume”.

Paul Magnette, care nu își ascunde ambițiile de a juca la un moment dat un rol în plan european, și-a definit deja programul propriu, printre obiective aflându-se sfârșitul dereglementării sociale și fiscale pe care a antrenat-o crearea monedei euro, în virtutea logicii monetariste a Germaniei. El mai propune stoparea tuturor negocierilor vizând tratate bilaterale sau multilaterale, în favoarea unor acorduri comerciale „pure”, un efort masiv pentru asigurarea independenței energetice și lupta împotriva schimbărilor climatice, mutualizarea unei părți a datoriilor naționale și un vast plan de investiții, „un plan Juncker la puterea 100”.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...