Un român bănuit că pregătea un atac în Germania a fost arestat. Ce spune SRI

Data actualizării: Data publicării:
catuse

Un român în vârstă de 21 de ani a fost arestat pe aeroportul din Frankfurt, fiind bănuit că are legături cu o mișcare islamistă și că ar fi participat la pregătirea unui atac în Germania, au anunțat vineri Parchetul din Karlsruhe și poliția germană, transmite AFP.

ACTUALIZARE 16:45 - Serviciul Român de Informații (SRI) a contribuit cu informații relevante care au condus la măsura arestării cetățeanului român, încă dintr-o fază incipientă a investigațiilor informative desfășurate de partenerul german, informează, vineri, un comunicat de presă al instituției.

Precizările sunt în legătură cu informațiile apărute în presă referitoare la cetățeanul român reținut pe aeroportul internațional din Frankfurt, suspectat că pregătea un atac terorist.

„SRI, în calitate de autoritate națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri și amenințări de natură teroristă, cooperând în acest sens cu celelalte instituții din cadrul SNPCT, precum și cu partenerii externi, adaugă sursa citată.

Un român în vârstă de 21 de ani a fost arestat pe aeroportul din Frankfurt, fiind bănuit că are legături cu o mișcare islamistă și că ar fi participat la pregătirea unui atac în Germania, au anunțat vineri Parchetul din Karlsruhe și poliția germană, transmite AFP.

Românul este suspectat că a schimbat mesaje pe internet cu alte persoane în vederea pregătirii unui atac în Germania. Anchetatorii nu dispun la ora actuală de niciun indiciu cu privire la o țintă concretă a unui eventual atac și nici nu menționează dacă cel arestat este afiliat unei grupări jihadiste anume.

Conform AFP, el se pregătea să plece în România în cadrul acestor pregătiri și a fost arestat joi.

Poliția din landul Baden-Wurttemberg a efectuat o percheziție la domiciliul său din regiunea Heidelberg și a confiscat documente și date pe suport informatic, potrivit Agerpres. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...