Un tribunal din Germania a decis: mahmureala este o boală

Data actualizării: Data publicării:
Un bărbat suferă de mahmureală.
Foto: Guliver/GettyImages

Un tribunal din Germania a decis că mahmureala este o afecțiune, într-un caz împotriva unei companii care susținea că produce o băutură care combate efectele consumului de alcool.

Firma a fost dată în judecată pe motiv că ar face afirmații ilegale despre produsele sale.

Un tribunal din Frankfurt a decis că niciun produs alimentar, inclusiv băuturile, nu poate fi promovat ca tratament pentru afecțiuni.

Judecătorul a definit afecțiunea drept orice modificare, fie că e mică sau temporară, a stării normale a corpului. Aici sunt incluse oboseala, greața și durerea de cap asociate cu mahmureala. Termenul „boală” ar trebui interpretat în sens larg, a precizat instanţa.

Ca o coincidență, decizia vine la doar câteva zile după începutul Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din lume.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri