Ursula von der Leyen cere guvernelor să ia „măsuri îndrăznețe” anti Covid. Vaccinul va sosi de-abia în aprilie

Data publicării:
ursula von der leyen
Foto: Profimedia Images

Livrarea unor potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19 către statele UE ar putea începe în mod serios în aprilie 2021, a declarat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a avertizat că evoluţia pandemiei COVID-19 în UE este „alarmantă” şi le-a cerut statelor membre să ia măsuri îndrăzneţe pentru „a salva vieţi”, precum şi mai multă coordonare între ele, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

„Relaxarea măsurilor în lunile de vară nu a fost întotdeauna însoţită de paşi pentru realizarea unei capacităţi de răspuns suficiente”, notează într-o declaraţie executivul comunitar.

„Situaţia cu COVID-19 este foarte gravă (...) Toate datele indică o puternică expansiune a virusului în toată Europa. Ne aflăm în plin val doi. Săptămâna trecută s-a ajuns la o cifră de un milion de infecţii confirmate. În săptămânile următoare aceste cifre vor continua să crească foarte rapid”, a declarat la o conferinţă de presă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ea a estimat că UE trebuie să-şi intensifice răspunsul şi a lansat un apel către statele membre să se coordoneze mai strâns, astfel încât „măsurile îndrăzneţe care să fie luate acum să ajute la salvarea de vieţi şi la protejarea mijloacelor de subzistenţă”.

În ceea ce priveşte disponibilitatea potenţialelor vaccinuri împotriva COVID-19 contractate de executivul comunitar în numele statelor membre, cantităţi semnificative sunt aşteptate începând din luna aprilie, iar, în cel mai fericit scenariu, companiile farmaceutice ar putea livra lunar Uniunii Europene până la 50 de milioane de doze, potrivit preşedintei Comisiei Europene.

„Nu este momentul să ne relaxăm”, a insistat Ursula von der Leyen, îndemnând cetăţenii europeni să reziste în faţa senzaţiei de oboseală faţă de restricţiile antiepidemice. „Acest Crăciun va fi un Crăciun diferit”, a subliniat ea.

Pentru a controla răspândirea infecţiilor, Bruxelles-ul le-a cerut statelor membre ale UE să-şi coordoneze strategiile de testare şi să folosească mai mult testele antigen rapide, deşi oferta pentru acestea este la nivel global redusă în raport cu cererea. „Actualele lipsuri în capacitatea de testare” necesită acţiune rapidă, a mai avertizat Comisia Europeană.

Executivul comunitar a anunţat săptămâna trecută achiziţia a 22 de milioane de teste antigen pentru nevoile imediate ale statelor UE, iar acum le solicită acestora să cumpere mai multe teste prin scheme comune de achiziţie.

Comisia Europeană mai doreşte ca statele membre să aplice reguli comune de testare pentru călători la sosirea în ţară şi reguli de carantină comune.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...