VIDEO. Ploi apocaliptice în Franţa. Cel puţin 13 oameni au murit

Data publicării:
franta

Cel puţin 13 oameni au murit în Franţa, într-un departament de lângă Toulouse, lovit de cele mai puternice inundaţii din ultimii aproape 130 de ani. Ploi apocaliptice au umflat râurile din unele zone şi cu opt metri. În 50 de comune a turnat azi-noapte în şase ore cât pentru jumătate de an. Mii de case sunt inundate, iar operaţiuni de salvare dramatice sunt în plină desfăşurare.

Şapte elicoptere au fost trimise în departamentul Aude din sudul Franţei pentru a-i ajuta pe sinistraţi. Mii de oameni nu au cum să iasă altfel din casele înconjurate de ape. Coşmarul a început azi-noapte, când pompierii au fost nevoiţi să se recunoască învinşi de puhoaie.

-Vedem pompierii, sunt aproape, dar nu pot interveni. Nici măcar cu barca. Curentul este foarte puternic.

Sudul Franţei este lovit de cele mai puternice inundaţii din anul 1891 încoace. Localnicii fuseseră avertizaţi că se apropie furtuna, dar nimeni nu se aştepta să crească nivelul apei atât de mult şi atât de repede. În toiul nopţii, oamenii au fost treziţi de răpăitul ce vestea prăpădul.

-Am coborât din pat şi aveam picioarele în apă. Am fugit la bucătărie şi am încercat să deschid uşa, dar era imposibil. Am forţat şi m-am trezit în apă până la brâu.

În regiunea lovită de inundaţii, penele de electricitate sunt frecvente. Toate şcolile au fost închise, trenurile şi maşinile nu mai circulă. Şosele şi căi ferate sunt acoperite de puhoaie.

Francezii care s-au trezit în mijlocul şuvoaielor sunt atât de şocaţi, încât la Carcassone, unul dintre cele mai mari oraşe din departamentul afectat de inundaţii, un grup de medici acordă asistenţă psihologică celor traumatizaţi de asaltul apelor.

-A fost ca un val care s-a izbit de uşa de la intrare, toată casa a fost inundată.

În marea de panică, meterologii aduc veşti rele francezilor. Ploi abundente sunt aşteptate cel puţin până mâine seară în sudul Hexagonului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...