Sari la conținut

VIDEO. Recep Erdogan a plâns la funeraliile șefului său de campanie și fiului acestuia, uciși de puciști

„La fiecare nivel al guvernului, perioada curăţării de acest virus (n.red: clericul Fethullah Gulen) va continua. Pentru că acest trup, fraţii mei, a dezvoltat metastaze. Ca un cancer, el se extinde în tot guvernul”, a spus președintele Turciei. 

Recep Erdogan a cerut acum introducerea cât mai rapidă a pedepsei cu moartea.

„Nu mai putem amâna mult această decizie. Cei care au organizat lovitura împotriva statului trebuie să plătească pentru asta”, a subliniat Recep Erdogan.

Vorbele preşedintelui au fost întărite de premierul Turciei.

„Misiunea noastră nu s-a terminat. Vom executa rapid o operaţiune de curăţare. Nimeni nu se poate opune dorinţei poporului. Îi vom pedepsi aşa cum trebuie pe membrii juntei”, a spus Binali Yildrim.

Susţinătorii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan s-au adunat din nou azi-noapte în pieţe, la aeroportul din Istanbul şi în faţa palatului prezidenţial, ascultându-i îndemnul de a rămâne în stradă.

După valul de arestări, cei acuzaţi că au luat parte la lovitura de stat au început deja să fie duşi în faţa instanţelor. Ieri, 13 militari acuzaţi că au participat la un raid asupra hotelului în care se afla preşedintele Erdogan vineri seară au fost deja la tribunal, în timp ce o mulţime furioasă scanda „Vrem pedeapsa cu moartea".

Opt dintre soldaţii pucişti au fugit în Grecia, care trebuie să decidă acum dacă îi extrădează sau nu.

„Dacă va fi necesar, desigur că vom face apel, dacă asta vor. Ei se tem pentru vieţile lor şi pentru familiile lor. Sunt speriaţi”, a spus avocata Katerina Dapoudani.

În paralel, Turcia cere Statelor Unite extrădarea celui pe care îl consideră principalul vinovat, clericul musulman Fethullah Gulen. Washingtonul a solicitat însă dovezi clare ale implicării acestuia în lovitura de stat.

„Nu am niciun fel de dovadă în acest moment, dar am vorbit cu omologul meu turc de trei ori în ultimele zile şi i-am cerut să furnizeze dovezile pe care le au cât mai curând posibil”, a subliniat Jonh Kerry.

De asemenea, clericul Fethullah Gulen a sugerat că lovitura de stat ar putea fi o înscenare şi a negat din nou orice implicare.

O facţiune din armata turcă a încercat să preia puterea prin forţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar puciul a fost înăbuşit după aproximativ 12 ore. 290 de oameni şi-au pierdut viaţa în Turcia după lovitura de stat eşuată. Dintre aceştia, 100 au participat la puci.

Citiți și:
CRONOLOGIE. Istoria loviturilor de stat din Turcia
Criză în Turcia. Cine este clericul Fethullah Gulen, „inamicul nr. 1” al lui Erdogan
Washingtonul avertizează Turcia, deranjat de aluziile la o implicare americană în puciul eșuat
Turismul se clatină în Turcia
SUA interzic zborurile către și dinspre Turcia
Puciul din Turcia, prin filtrul presei străine