Sari la conținut

Vladimir Putin: Uciderea lui Boris Nemțov, o tragedie ruşinoasă cu substrat politic

  

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.  FOTO: kremlin.ru

Boris Nemțov, fost vicepremier, a fost împușcat mortal vineri noapte, în timp ce se plimba împreună cu iubita sa în apropiere de Piața Roșie și Kremlin, în Moscova. El a fost cel mai proeminent reprezentant al opoziției în cei 15 ani de când Vladimir Putin deține puterea în Rusia.

Potrivit Interfax, șeful statului rus a dat ordin Ministerului de Interne să acorde o atenție sporită crimelor cu substrat politic, precum uciderea lui B. Nemțov.

„Trebuie să scăpăm în sfârșit Rusia de rușine și tragedii precum cele îndurate și văzute de noi recent. Mă refer la uciderea îndrăzneață a lui Boris Nemțov chiar în centrul capitalei”, a afirmat Vladimir Putin, într-o reuniune a colegiului Ministerului rus de Interne.

Președinția rusă a negat orice implicare în această crimă, spunând că uciderea lui Boris Nemțov este o "provocare" în scopul discreditării președintelui Vladimir Putin și în vederea consolidării adversarilor săi, dar prietenii lui B. Nemțov afirmă că tocmai Kremlinul este de vină pentru crearea unei atmosfere de ură față de adversarii politicii oficiale.

Înainte de reuniunea cu V. Putin, șeful Serviciilor de securitate ruse (FSB), Aleksandr Bortnikov, a răspuns evaziv la o întrebare referitoare la presupușii suspecți în cazul uciderii lui Nemțov: „Suspecți există întotdeauna”.