Un adolescent palestinian a fost ucis de poliţie după ce a înjunghiat un bărbat, la Ierusalim

Data actualizării: Data publicării:
MIDEAST JERUSALEM KNIFE ATTACK
Un adolescent palestinian a fost ucis de poliţie după ce a înjunghiat un bărbat la Ierusalim. Foto: Profimedia

Un adolescent palestinian a fost ucis miercuri de către un poliţist israelian după ce a înjunghiat un civil în Ierusalim, a anunţat poliţia israeliană, potrivit AFP.

Atacul, calificat drept atentat terorist de poliţia israeliană, a avut loc în jurul orei locale 21:00 (18:00 GMT) în staţia de tramvai Shivtei Israel, situată la limita dintre părţile vestică şi estică ale Ierusalimului.

Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, a indicat că a acordat asistenţă medicală unui bărbat cu vârsta de aproximativ 25 de ani rănit la spate, care ulterior a fost spitalizat, scrie Agerpres. Rănitul este în stare stabilă şi primeşte îngrijiri, a precizat spitalul Shaare Tsedek într-un comunicat.

Atacatorul, în vârstă de 14 ani şi originar din Beit Hanina, sector majoritar palestinian din Ierusalimul de Est, a fost ucis la locul atacului, a declarat Dean Elsdunne, purtător de cuvânt al poliţiei israeliene. Conform acestuia, un poliţist care se afla în tramvai şi văzuse atacul a coborât din mijlocul de transport şi a tras asupra teroristului.

La locul incidentului numeroşi evrei ultrareligioşi s-au strâns pe fondul desfăşurării masive a forţelor de ordine, potrivit unui fotoreporter al AFP.

Într-un comunicat, mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza, a calificat atacul din staţia Shivtei Israel drept ''operaţiune eroică''.

De la începutul acestui an, violenţele legate de conflictul israeliano-palestinian s-au soldat cu moartea a cel puţin 223 de palestinieni, 31 de israelieni, unui ucrainean şi unui italian, arată un bilanţ realizat de AFP pe baza surselor oficiale. Bilanţul include combatanţi şi civili, de partea palestiniană, şi majoritar civili, de partea israeliană.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...