Un candidat la președinție a murit de COVID-19 în ziua alegerilor

Data publicării:
alegeri-congo
Duminică au avut loc alegeri prezidențiale în Congo FOTO: Profimedia Imges

Principalul candidat al opoziției la președinția din Congo a murit la câteva ore după închiderea urnelor, după ce s-a îmbolnăvit grav de COVID-19.

Guy-Brice Parfait Kolelas a murit într-un avion medical, în timp ce era dus în Franța, a spus directorul său de campanie.

Cu câteva ore înainte, bărbatul de 61 de ani apăruse într-un videoclip distribuit pe rețelele de socializare, în care și-a scos masca de oxigen și le-a spus susținătorilor săi că „luptă cu moartea”, relatează BBC.

Guy-Brice Parfait Kolelas
Guy-Brice Parfait Kolelas FOTO:Profimedia Images

El i-a îndemnat să voteze la alegerile de duminică.

Legea electorală nu anulează alegerile dacă unul dintre candidați moare.

Kolelas, care era diabetic, a fost unul dintre cei șase candidați care s-au înscris în luptă împotriva președintelui Sassou Nguesso, în vârstă de 77 de ani, care este la putere din 1979, cu excepția unei perioade de cinci ani, după ce a pierdut alegerile în 1992.

Congo-Brazzavile a înregistrat oficial peste 9.000 de cazuri de Covid și 130 de decese.

Kolelas a ratat vineri ultimul său eveniment de campanie, după ce, cu o zi înainte, a spus că se teme că are malarie. A fost internat într-un spital privat din capitală, Brazzaville, iar ulterior s-a confirmat că avea Covid-19.

Vorbind în franceză de pe patul de spital, Kolelas a spus: „Dragii mei compatrioți, am probleme. Mă lupt cu moartea. Cu toate acestea, vă rog să vă mobilizați și să votați pentru schimbare. Nu aș fi luptat pentru nimic".

Șeful echipei de coordonare a crizei Covid-19 din guvern, Elira Dokekias, a declarat că starea lui Kolelas era gravă sâmbătă.

După ce a votat în capitală, președintele Sassou Nguesso i-a urat contracandidatului o recuperare rapidă.

Sasou Nguessou l-a învins pe Guy-Brice Parfait Kolelas la ultimele alegeri din 2016, obținând 60% din voturi, în timp ce cel de-al doilea a obținut doar 15%.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...