Un nou atac împotriva Primei Doamne a Franţei. Ministru brazilian: „Este într-adevăr urâtă"

Data actualizării: Data publicării:
Brigitte Trogneux
Foto: Guliver/Getty Images

Ministrul brazilian al economiei a declarat joi că Brigitte Macron, soţia preşedintelui francez, este "într-adevăr urâtă", într-un nou atac împotriva Primei Doamne a Franţei, deja insultată pentru fizicul ei de către preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, informează vineri AFP.

"Preşedintele a spus-o şi acesta este adevărul. Această femeie este într-adevăr urâtă", a declarat Paulo Guedes, nume important în guvernul brazilian, după comentariile recente ale preşedintelui Bolsonaro la adresa soţiei lui Emmanuel Macron, care au provocat indignare atât în Franţa, cât şi în Brazilia.

Există "mult adevăr" în ceea ce a spus Jair Bolsonaro, a insistat ministrul în timpul unei dezbateri cu oameni de afaceri, în Fortaleza (nord-est), cu privire la afirmaţiile considerate "total lipsite de respect" de către şeful statului francez, scrie Agerpres.

"Preşedintele (Bolsonaro) a spus-o şi aceasta este adevărul. Această femeie este într-adevăr urâtă", a declarat ministrul, declanşând o furtună de aplauze. După o pauză, el a adăugat surâzând: "Nu există femei urâte, doar femei privite dintr-un unghi greşit".

În faţa valului de indignare, Jair Bolsonaro şi-a retras comentariul de sub o postare jignitoare pe Facebook cu privire la fizicul doamnei Macron, în plin conflict între Brasilia şi Paris asupra incendiilor din Amazonia.

Bolsonaro a scris "nu-l umili pe tip, LOL (mor de râs)", într-un comentariu la un montaj foto al unui internaut care o prezenta pe Brigitte Macron într-o fotografie dezavantajoasă şi pe Michele Bolsonaro strălucitoare în ziua învestirii soţului său la preşedinţie. "Acum înţelegeţi de ce Macron îl atacă pe Bolsonaro?", întreba internautul pe contul său de Facebook.

Numeroşi internauţi din Brazilia şi-au exprimat sprijinul pentru Brigitte Macron, cerându-i scuze şi denunţând cuvintele intolerabile şi misogine ale lui Jair Bolsonaro.

Editor web: Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri