Un rus a ajutat sute de ucraineni. După șase luni, familia lui a aflat că a murit în închisoare

Data actualizării: Data publicării:
Alexander Demidenko
Alexander Demidenko a ajutat sute de refugiați ucraineni să se întoarcă acasă în timpul invaziei. FOTO: Thw Moscow Times

Un activist și voluntar rus care a ajutat sute de refugiați ucraineni să se întoarcă acasă în timpul invaziei a murit în închisoare, în orașul Belgorod. El ar fi fost răpit și torturat în octombrie 2023, scrie The Moscow Times.

Alexander Demidenko avea 61 de ani.

El a fost arestat preventiv sub acuzația că deținea ilegal arme. Vineri, a murit într-un centru de detenție din Belgorod, iar familia – soția și fiul – au aflat abia luni despre deces.

„Cred că tatăl meu și-a luat viața, deoarece pentru o persoană atât de activă și iubitoare de libertate, gândul la probabila lui încarcerare viitoare era de nesuportat. Fusese deja ucis psihologic în timpul celor șase luni de arest preventiv, fără a putea să-și vadă cei dragi sau chiar să aibă cărți”, a scris fiul voluntarului pe Telegram, scrie site-ul Meduza.

Soția lui Demidenko, Natalia, le-a declarat jurnaliștilor că poliția și forțele speciale cecene i-au adus pentru scurt timp soțul acasă în 20 octombrie și că a văzut numeroase vânătăi pe corpul lui. Pe canalele Telegram au fost publicate ulterior fotografii în care Demidenko apare în arest cu vânătăi.

Casa lui Demidenko devenise un punct de oprire zilnic pentru sute de ucraineni care se întorceau din Rusia, unde fie fuseseră deportați, fie fuseseră evacuați din teritoriul ocupat de ruși. Se crede că aproximativ 100 de persoane ajungeau acolo în fiecare zi.

Demidenko îi ajutase pe ucraineni să ajungă la punctul de control Kolotilovka, de unde mai aveau doi kilometri de mers pe jos până pe teritoriul controlat de Ucraina.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...