Ungaria îl vrea înapoi pe Trump la Casa Albă. Peter Szijjarto: „Ar oferi pace și stabilitate lumii”

Data actualizării: Data publicării:
donald trump
Donald Trump. FOTO: Profimedia Images

Un preşedinte american puternic oferă întotdeauna lumii un soi de stabilitate în materie de securitate, iar odată cu revenirea lui Donald Trump, Statele Unite ale Americii ar putea avea din nou un preşedinte puternic, a declarat ministrul ungar de Externe şi al Comerţului Exterior, Peter Szijjarto, la Palm Beach, în Florida, conform MTI, transmite News.ro.

Cu câteva ore înainte de cea de-a treia întâlnire bilaterală dintre premierul ungar Viktor Orban şi Donald Trump, şeful diplomaţiei ungare a relatat că în această săptămână, fostul preşedinte american a obţinut la alegerile primare din cadrul Partidului Republican un avantaj în urma căruia candidatura sa la alegerile din noiembrie este, practic, aproape sigură.

„Astfel că putem spune că prim-ministrul Ungariei se va întâlni peste câteva ore cu candidatul republicanilor la preşedinţia SUA”, a subliniat politicianul maghiar.

Ministrul de Externe ungar a subliniat, apoi, că între cei care monitorizează politica mondială nu mai există vreo dispută cu privire la faptul că un preşedinte american puternic oferă, întotdeauna, un soi de stabilitate lumii din punct de vedere al securităţii.

„Iar dacă preşedintele american nu poate arăta o astfel de forţă, este mult mai probabil ca în lume să se desfăşoare conflicte armate, aşa cum se întâmplă şi acum”, a afirmat Peter Szijjarto.

„Sunt în continuare convins că dacă în 2020 Donald Trump ar fi fost ales preşedinte al Statelor Unite ale Americii, războiul din Ucraina – care a intrat în cel de-al treilea an – nu ar fi izbucnit, iar pentru conflictul din Orientul Mijlociu ar fi fost găsită mult mai rapid o soluţie”, a subliniat ministrul ungar.

Szijjarto spune că în timp ce Trump era președinte nu au început războaie

În acest sens, Szijjarto a spus că în politică este nevoie de experienţă şi a amintit că după multe decenii de eşecuri, Donald Trump a adus prin intermediul Acordurilor Avraam speranţa păcii în regiunea Orientului Mijlociu, iar în perioada preşedinţiei sale nu au început războaie care să ameninţe şi securitatea lumii, aşa cum se întâmplă în zilele noastre.

„Aşadar, din punctul de vedere al întregii securităţi globale, un preşedinte american puternic înseamnă ajutor şi stabilitate şi este evident că revenirea lui Donald Trump la Casa Albă ar însemna şi că în Statele Unite ale Americii ar avea din nou un preşedinte puternic”, a subliniat Peter Szijiarto.

Ministrul de Externe de la Budapesta a abordat şi subiectul relaţiilor bilaterale dintre Ungaria şi S.U.A., spunând că apogeul relaţiilor a fost înregistrat, în mod clar, în timpul mandatului lui Donald Trump.

„Din păcate, nu se poate spune acelaşi lucru despre perioada de dinainte şi de după, dimpotrivă, astfel că din punctul de vedere al îmbunătăţirii relaţiilor politice dintre Ungaria şi S.U.A., preşedinţia lui Donald Trump ar aduce în mod clar speranţa că relaţiile noastre bilaterale ar putea atinge, din nou, un apogeu”, a declarat Szijjarto.

„Astfel, în mod clar, numele păcii şi al relaţiilor maghiaro-americane care ating din nou apogeul este Donald Trump”, a explicat ministrul.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri