VIDEO. Cutremur puternic în Afganistan: Cel puțin 12 oameni au murit

Data actualizării: Data publicării:
dărâmături în urma unui cutremur
Cutremur puternic în Afganistan. Foto: Twitter/Payk Media - Revealing the Truth

Un cutremur cu o magnitudine de 5,3 a ucis cel puţin 12 persoane şi a rănit multe altele în vestul Afganistanului, au anunțat luni autorităţile locale. 

Victimele au murit după ce casele lor din districtul Qadis, provincia Badghis, s-au prăbușit, a declarat guvernatorul districtual Mohammad Saleh Purdel pentru AFP, potrivit Agerpres.

Cutremurul a avut o magnitudine de 5,3, potrivit Institutului Seismologic al Statelor Unite (USGS), care a raportat inițial o magnitudine de 5,6.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Au fost și răniți în urma cutremurului”, a spus oficialul afgan, indicând că printre victime se numără femei și copii.

Afganistanul este frecvent lovit de cutremure, în special în lanțul muntos Hindukuș, care se află la joncțiunea dintre plăcile tectonice eurasiatice și indiene.

Aceste cutremure pot fi extrem de devastatoare din cauza rezistenței scăzute a clădirilor din Afganistan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...