VIDEO. Un cetățean australian, bătut și răpit de talibani: „Nu sunt afgan. Nu ai voie să mă lovești”. Și familia sa a avut de suferit

Data actualizării: Data publicării:
australian bătut de talibani
Un cetățean australian a fost bătut și răpit de talibani în timp ce încerca să fugă din Afganistan. Foto: Captură ecran/Twitter

Un cetățean australian a fost bătut și răpit de talibani în timp ce încerca să fugă din Afganistan. Bărbatul a fost eliberat după rugămințile insistente ale familiei sale și se ascunde în continuare în Kabul, în timp ce soția și fratele său sunt în Australia, scrie The Guardian. Potrivit unui apropiat al victimei, și alți membri ai familiei sale au fost răpiți de talibani, iar femeile au fost și ele bătute cu cruzime.

Într-o filmare realizată chiar de el, bărbatul apare lovit, cu sânge care i se scurge pe față, din cauza rănilor de la cap. „M-au lovit. Sunt cetățean australian. M-au lovit”, spune acesta.

În fundal pot fi văzuți talibani înarmați cu AK47s. La un moment dat, un bărbat se apropie de el încercând să-i smulgă din mână camera și urlă la el să oprească imediat filmarea.

Încercând să se îndepărteze de talibani, australianul continuă să filmeze și să vorbească în limba engleză: „Asta mi s-a întâmplat în timp ce traversam aeroportul”. Apoi se aud focuri de armă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Talibanii i-au răpit și apropiații

Bărbatul face parte din Hazara, o minoritate etnică și religioasă care a fost persecutată de către talibani decenii de-a rândul. În timp ce zeci de mii de oameni încearcă să ajungă la aeroportul din Kabul, în ciuda avertismentelor, au apărut tot mai multe relatări potrivit cărora membrii acestei minorități au devenit ținte predilecte pentru talibani care le refuză accesul la aeroport.

Un prieten de familie din Sydney și membru al minorității a reușit să vorbească cu fratele bărbatului din imagini, acesta confirmând incidentul: „Talibanii l-au răpit pe el și pe unii membri ai familiei sale. Femeile au fost și ele bătute de talibani”.

După câteva ore, talibanii l-au eliberat, odată cu restul familiei. Cu toate acestea, accesul la aeroportul internațional din Kabul le-a fost interzis, aceștia ascunzându-se undeva în capitala afgană.

Prietenul de familie din Sydney a declarat pentru Guardian că este practic imposibil să treacă de punctele de control ale talibanilor.

În plus, ca urmare a incidentului, bărbatul este mult prea speriat pentru a-și mai asuma riscuri, fără o oarecare protecție a forțelor de securitate.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...