Viitorul șef NATO ar putea fi o femeie. Cine se află pe lista favoriților pentru a ocupa funcția de secretar general

Data actualizării: Data publicării:
Sediu NATO simbol - nato-1.int
Foto: nato.int

Canada, Estonia și Slovacia se numără printre țările care ar putea da viitorul Secretar General NATO. The New York Times a făcut un top al principalilor favoriți care ar putea să îi ia locul lui Jens Stoltenberg. Viitorul șef NATO ar putea fi chiar o femeie, mai arată analiza ziarului american.

Unul dintre favoriții de a prelua această funcție se află chiar peste ocean. Este vorba despre Chrystia Freeland. În vârstă de 54 de ani fosta jurnalistă, ocupă funcția de viceprim-ministru și ministru de Finanțe al Canadei. Avantajele acesteia, arată analiza jurnaliștilor americani, sunt considerabile. Vorbește engleza, franceza, italiana, ucraineana și rusă. A condus ministere grele și ar fi și prima femeie care conduce NATO. Totodată, Freeland a studiat istoria Rusiei și are origini ucrainene.

Nici Europa nu duce lipsă de candidați. O altă favorită este prim ministrul Estoniei. Kaja Kallas ocupă această funcție din 2021, iar în trecut a fost membru al Parlamentului European. De asemenea este unul dintre cei mai vocali lideri din Statele Baltice în privința războiului din Ucraina și s-a opus total negocierii cu Putin.

Rămânem în Europa și facem cunoștință cu Zuzana Caputova. De data aceasta vorbim despre președinta Slovaciei. În vârstă de 49 de ani, de profesie avocat, Caputova a câștigat alegerile prezidențiale în 2019 cu peste 58% din voturi. A devenit astfel prima femeie președinte din istoria Slovaciei. Aceasta nu avea foarte multă experiență politică în momentul în care a intrat în cursa pentru prezidențiale, fiind mai degrabă cunoscută pentru campaniile de protejare a mediului.

În cărți pentru a prelua funcția de Secretar General NATO este și o fostă președintă a Croației. Kolinda Grabar-Kitarovic, cu o lungă carieră diplomatică, nu este străină de Alianţa Nord Atlantică. Aceasta a ocupat în trecut funcția de secretar general adjunct NATO pentru diplomație publică. De asemenea a fost și ambasadorul Croației în Statele Unite.

Pe lista favoriților, conform analizei The New York Times, este și un bărbat. Vorbim despre ministrul Apărării din Marea Britanie, Ben Wallace. În vârstă de 52 de ani și cu o lungă carieră militară, acesta a fost în cărți și pentru funcția de permier în momentul plecării lui Boris Johnson.

Publicația americană notează că indiferent cine va veni la cârma NATO va avea o misiune foarte grea, fiind și unul dintre cele mai critice momente din istoria alianței. Mandatul actualului Secretar General se încheie anul viitor, în toamnă.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita