Viktor Orban se consideră cel mai experimentat lider din UE: „Ungaria nu este oaia neagră a Europei, ci prima rândunică”

Data publicării:
v orbandiscurs la pupitru, steagurile ungariei on spate
Viktor Orban se consideră cel mai experimentat lider din UE. Foto: Profimedia

Europa şi-a pierdut capacitatea de autodeterminare, nu poate stabili care sunt obiectivele sale şi nu îşi poate da seama ce mijloace ar trebui folosite pentru a-şi atinge obiectivele, a declarat premierul ungar Viktor Orban, miercuri, la Zürich, într-un discurs public susţinut cu ocazia sărbătoririi a 90 de ani de la înfiinţarea săptămânalului elveţian conservator „Weltwoche”. Șeful guvernului de la Budapesta spune că este cel mai experimentat lider din UE, datorită vechimii ale la guvernare, și pretinde că Ungaria nu este oaia neagră a Europei, ci „prima rândunică”.

Prim-ministrul Ungariei a amintit că anul viitor în Uniunea Europeană vor avea loc alegeri, iar în doua jumătate a anului viitor ţara sa va avea preşedinţia rotativă a UE, calitate în care va avea ocazia să contureze agenda UE şi să aibă o influenţă mai mare asupra dezvoltării politicilor UE decât are în prezent.

Viktor Orban a spus că astăzi Europa nu este stăpână pe sine. Ponderea sa în PIB-ul mondial scade, iar până în 2030, doar Germania se va mai afla în topul celor mai mari zece economii ale lumii: pe ultimul loc, a subliniat premierul în discursul său, potrivit MTI, preluată de News.ro.

Uniunea Europeană nu reuşeşte să se ocupe în mod corespunzător de extindere şi nu poate gestiona nici conflictele regionale, fie că este vorba despre Ucraina sau de Balcanii de Vest, a accentuat politicianul maghiar.

Viktor Orban a spus că o întrebare importantă este dacă Europa reuşeşte să-şi păstreze suveranitatea strategică. În opinia sa, „soarta Europei este legată astăzi de cea a Americii”, aşadar dacă Washingtonul pierde teren, „vom avea şi noi de suferit”, or, în acest moment, acesta este principalul trend din lume, consideră premierul maghiar.

„Ungaria nu este oaia neagră, ci prima rândunică”

Ungaria, a spus el, are o responsabilitate specifică, pentru că aici nu există hegemonie liberală, nu există bătălii de coaliţie, nici migraţie sau revolte de stradă.

„Ungaria are timp să se gândească la viitorul Europei”, a spus Viktor Orban, prezentând „modelul maghiar”. În Ungaria, în loc de hegemonie liberală progresistă există pluralism, a spus Viktor Orbán, amintind că el personal este prezent în politică de 33 de ani, din care 17 ani au fost petrecuţi la guvernare, ceea ce îl face cel mai experimentat lider din Uniune.

În Uniunea Europeană, „Ungaria nu este oaia neagră, ci prima rândunică”, consideră Viktor Orban. Ungaria, a arătat el, încearcă să devină „un punct de întâlnire" pentru companiile din Est şi Vest cu cele mai bune strategii.

Plan B pentru Ucraina

Premierul de la Budapesta a vorbit şi despre situaţia din Ucraina. Europa ar trebui să fie pregătită ca, în cazul în care în Statele Unite ale Americii va exista o întorsătură politică, să facă faţă singură unui conflict geopolitic uriaş şi va trebui să găsească o soluţie politică la o problemă „aproape imposibil de rezolvat”, suportând totodată şi costurile, a arătat şeful guvernului de la Budapesta. Iar în acest răstimp, Europa devine din ce în ce mai săracă şi nu are bani pentru o criză de asemenea anvergură, a adăugat premierul ungar.

Viktor Orban a precizat că nu există nicio îndoială asupra faptului că atacul Rusiei asupra Ucrainei a reprezentat o agresiune, o încălcare a dreptului internaţional. Cu toate acestea, reacţia Europei nu a fost bună.

Potrivit premierului maghiar, „este nevoie de un plan B”, însă Europa nu are deocamdată un astfel de plan.

Orban a vorbit, de asemenea, despre ipocrizia occidentală, iar ca exemplu a menţionat faptul că Statele Unite ale Americii achiziţionează o cantitate semnificativă de combustibil nuclear din Rusia.

Rusia trebuie înțeleasă, China este o oportunitate

Întrebat despre întâlnirea sa cu preşedintele rus Vladimir Putin, Viktor Orban a răspuns subliniind că ruşii trebuie înţeleşi pentru a şti cum să tratezi cu ei. În Moscova există un sistem diferit: în timp ce în Vest, principalul principiu călăuzitor este libertatea, la ruşi acesta este securitatea, întrucât de asta este nevoie pentru a menţine unită o astfel de ţară imensă.

Prim-ministrul ungar a vorbit şi despre China şi a spus că în opinia sa, aceasta este o mare oportunitate pentru Ungaria, astfel că ţara trebuie să coopereze cu Beijingul. A menţionat, totodată, că nu este de acord cu separarea Chinei de economia europeană.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Recordul Adrianei Iliescu, la un pas de a fi doborât de o femeie din Italia. La ce vârstă înaintată a devenit...
Pro FM
Ana Baniciu a născut un băiețel perfect sănătos. S-a mutat într-o casă veche din centrul Capitalei cu 3 zile...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
Fenomen uluitor surprins în Munții Metaliferi. Busola o ia razna, iar trăsnetele lovesc necruțător FOTO VIDEO
Newsweek
Cât trebuie să fi lucrat pentru 4.000 lei pensie la recalculare? Ce indice de corecție trebuie să ai?
Digi FM
Cât de importantă e bunica pentru AMI - O poveste emoționantă la Digi FM
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Tom Cruise nu ține legătura cu fiica lui, dar pe Dakota Fanning o îndrăgește de când era o copilă. Ce îi...
UTV
Halsey s-a luptat in secret cu doua boli grave: “Ma consider norocoasa ca sunt in viata”. Imagini emotionante...