Vladimir Putin este gata „să facă totul” pentru a proteja Rusia. NATO desfășoară în prezent ample manevre militare în Marea Neagră

Data publicării:
Distrugătorul britanic HMS Defender, urmărit de nave de patrulare rusești în Marea Neagră.
Distrugătorul britanic HMS Defender, urmărit de nave de patrulare rusești în Marea Neagră. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să adopte orice fel de măsuri pentru a proteja Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a evitat să dea un răspuns direct la întrebarea dacă Putin ar putea să dea ordin de a se trage asupra navelor NATO, în contextul recentului incident cu un distrugător britanic în Marea Neagră, în apropierea Crimeii, informează agenția rusă Tass.

„Haideţi să nu vorbim despre astfel de scenarii”, a spus Peskov la postul public de televiziune Rossia-24, care a adăguat că „uneori cuvintele se pot materializa”, astfel că „nici nu ar trebui să ne gândim sau să vorbim despre aşa ceva”.

„Dar ruşii ar trebui să ştie un lucru: preşedintele nostru este întotdeauna gata să facă totul pentru a ne proteja ţara, dacă este necesar”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

SUA și Ucraina au început luni un amplu exerciţiu militar în Marea Neagră și sudul Ucrainei în care sunt implicate 30 de ţări, în ciuda apelurilor Rusiei de a anula aceste manevre. Moscova a declarat că va reacţiona dacă va fi necesar pentru a-și proteja securitatea naţională.

La exercițiu participă 5.000 de militari NATO şi ai ţărilor aliate, precum şi circa 30 de nave şi 40 de avioane. Vor participa de asemenea distrugătorul cu rachete ghidate USS Ross şi trupe de infanterie marină americane.

Conform lui Peskov, autorităţile ruse consideră că incursiunea distrugătorului HMS Defender în largul coastelor Crimeii „a fost o provocare planificată și deliberată”, informează Agerpres.

Ministerul rus al Apărării a comunicat la 23 iunie că distrugătorul HMS Defender a intrat în apele teritoriale ale Rusiei în apropierea Capului Fiolent, situat în partea de sud a peninsulei Crimeea, iar o navă de patrulare a deschis foc de avertisment și un avion  SU-24 a lansat bombe de-a lungul rutei vasului de război britanic pentru a-l face să părăsească apele ruseşti.

Ministerul Apărării de la Moscova a calificat acţiunile echipajului distrugătorului drept o încălcare grosolană a Convenţiei ONU privind dreptul mării.

Zilele trecute, Rusia a acuzat Marea Britanie şi Statele Unite că încearcă să provoace un conflict în Marea Neagră şi a declarat că îşi va apăra graniţele folosind toate mijloacele posibile, inclusiv forţa militară. Partea britanică a susţinut că nava efectua o „trecere nevinovată prin apele teritoriale ale Ucrainei”. Conform ministerului britanic al Apărării, militarii ruşi nu au deschis focul în direcţia distrugătorului, ci „efectuau exerciţii de antrenament” în zonă.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri