Putin pictează cu roz ce se întâmplă în Rusia: Situația în economie este bună, șomajul minim, inflația mică

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin, președintele Rusiei
Vladimir Putin: „Situaţia în economie este stabilă” Foto: Profimedia Images

Economia rusă s-a contractat în 2022 sub greutatea sancţiunilor adoptate de Occident, dar mult mai puţin decât prognozau majoritatea economiştilor, relatează Reuters și AFP.

Președintele Vladimir Putin a declarat că „situaţia în economie este stabilă, mult mai bună comparativ nu doar cu ce au prognozat oponenţii noştri, dar şi cu ce am estimat noi”, scrie Agerpres.

„Şomajul este la un nivel minim istoric. Inflaţia este mai mică decât era de aşteptat şi, foarte important, are o tendinţă descendentă”, a mai spus Vladimir Putin. Potrivit previziunilor guvernului rus, economia de 2.140 de miliarde de dolari ar urma să se contracteze cu 0,8% în acest an.

Preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit și despre „operaţiunea militară specială” din Ucraina, care ar urma o tendinţă pozitivă. El şi-a exprimat speranţa că soldaţii ruşi vor obţine şi alte victorii după cele revendicate de Moscova în această săptămână la Soledar.

„Dinamica este pozitivă. Totul se desfăşoară conform planului Ministerului Apărării şi Statului Major”, a declarat Putin pentru postul de televiziune public Rossiya-1. „Şi sper că luptătorii noştri ne vor da încă o dată satisfacţie prin rezultatele lor militare”, a continuat şeful statului rus.

Armatele rusă şi ucraineană revendicau vineri fiecare controlul asupra oraşului Soledar din estul Ucrainei, ce împreună cu oraşul învecinat Bahmut este scena unor lupte crâncene, descrise de un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski drept cele mai sângeroase de la începutul invaziei ruse.

Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

 

Editor : Loredana Bancăș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri