Zeci de mii de oameni au protestat în șase orașe mari din Germania și cer ajutor, ca urmare a creșterii costurilor traiului

Data publicării:
protest la Frankfurt
Germanii au protestat în șase orașe germane împotriva costurilor tot mai mari ale traiului. Foto: Profimedia Images.

Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă sâmbătă în şase oraşe din Germania pentru a cere o distribuire mai corectă a fondurilor guvernamentale mobilizate în răspuns la creşterea preţurilor la energie şi a costurilor vieţii, transmite Reuters.

La Berlin, Dusseldorf, Hanovra, Stuttgart, Dresda şi Frankfurt pe Main, protestatarii au mărşăluit purtând pancarte cu solicitări de la reducerea inflaţiei până la renunţarea la energia nucleară şi majorarea subvenţiilor la energie pentru cei săraci.

Potrivit Greenpeace, unul dintre organizatori, în jur de 24.000 de oameni au participat la aceste marşuri, în timp ce poliţia a transmis cifra de 1.800 protestatari la Berlin.

„Vrem să arătăm că avem nevoie urgentă de o asistenţă financiară pentru cetăţeni care să fie echilibrată sub aspect social. Guvernul face multe, dar distribuie fondurile cu stropitoarea. Oamenii cu venituri mai mici au nevoie de mai mult sprijin decât cei înstăriţi”, a spus Andrea Kocsis, vicepreşedintă a ver.di, unul dintre sindicatele care au organizat protestele.

„Consider că ar fi mai bine dacă am distribui într-un mod mai corect. Sunt milionari care spun că vor să plătească impozite mai mari. Nu văd să se întâmple nimic pe acest front”, a remarcat Ulrich Franz, unul dintre protestatarii de la Berlin.

Protestul s-a desfăşurat după ce, vineri, parlamentul german a aprobat un pachet de sprijin în sumă de 200 miliarde de euro menit să protejeze companiile şi gospodăriile de impactul creşterii explozive a preţurilor la energie, care a făcut ca în septembrie inflaţia să atingă cel mai ridicat nivel înregistrat de peste 25 de ani în Germania, 10,9%.

Pachetul include acordarea, o singură dată, a unei sume care să acopere o factură lunară la gaze pentru gospodării şi întreprinderile mici şi medii, precum şi un mecanism de limitare a preţurilor, din martie.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri