Nicuşor Dan a fost amendat de ISC pentru că nu a emis certificatul de urbanism pentru construirea unui bloc în Primăverii

Data publicării:
BUCURESTI - MEMORANDUM - PMB - UNIECF - 12 DEC 2022
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a fost amendat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii cu 7.000 de lei pentru neemiterea certificatului de urbanism în vederea construirii unui bloc de 5 etaje pe spaţiu verde, în cartierul Primăverii.

Este vorba despre Planul Urbanistic Zonal Primăverii 1, în legătură cu care Nicuşor Dan a sesizat DNA, ISC şi prefectul, la începutul lunii noiembrie. Într-o postare pe Facebook, edilul general se întreba la momentul respectiv dacă ISC va constata nelegalitatea PUZ-ului sau îl va amenda pe primarul general cu 5.000 lei pentru faptul că nu emite certificatul de urbanism pentru construire.

Acum, Nicuşor Dan anunţă că ISC l-a amendat cu 7.000 de lei şi apreciază că măsura Inspectoratului de Stat în Construcţii a fost una "previzibilă". Edilul general adaugă că atitudinea ISC "arată clar că această instituţie este un instrument care lucrează în detrimentul" bucureştenilor.

"Am aflat răspunsul la întrebarea pe care o puneam în 2 noiembrie: Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a amendat Primarul General al Capitalei cu 7.000 de lei pentru neemiterea certificatului de urbanism pentru construirea unui bloc de 5 etaje pe spaţiu verde în cartierul Primăverii. Previzibil, în loc să constate nelegalitatea PUZ Primăverii 1 şi să solicite Prefectului să conteste în instanţă, ISC a ales varianta amenzii. Vorbim de un PUZ prin care s-au făcut cadou beneficiarului cel puţin 3 milioane de euro şi pe care l-am denunţat la DNA", scrie Nicuşor Dan.

Primarul Capitalei anunţat pe 2 noiembrie că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul pentru 'nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1', care prevede construirea pe un teren prevăzut ca spaţiu verde în PUZ Zone Construite Protejate.

"Din hârtii s-a făcut un cadou beneficiarului PUZ-ului de cel puţin 3 milioane euro. Întrebare retorică. Ce credeţi că va face Inspectoratul de Stat în Construcţii? Va constata nelegalitatea PUZ-ului şi va solicita Prefectului să îl atace în instanţă? (din păcate primarul nu are voie să atace hotărârile Consiliului)? Sau mă va amenda cu 5.000 lei pentru că nu emit certificatul de urbanism pentru construire", scria la momentul respectiv Nicuşor Dan, pe reţeaua de socializare.

Pe 29 noiembrie, Nicuşor Dan s-a prezentat la sediul DNA pentru a da o declaraţie referitoare la sesizarea pe care a depus-o cu privire la nelegalitatea PUZ Primăverii 1.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri