LA VOLAN. Audi Allroad Shooting Brake, consum de 1,9 l/100 km

Data publicării:
audi

Audi s-a pregătit în mod special pentru Salonul Auto care a debutat, luni, la Detroit.

Rezultatul este Allroad Shooting Brake, un concept în care constructorul german s-a străduit şi, credem noi, a reuşit să înglobeze toate tehnologiile de top disponibile pe platforma de la Ingolstadt.

Nu este însă vorba numai de tehnică, deoarece şi designul afişat a fost prezentat drept unul care va stă la baza realizării viitoarelor modele Audi. Astfel, conceptul are dimensiuni compacte, cu jante din aliaj de 19 inci.

Unul dintre lucrurile avute în vedere a fost obţinerea unei greutăţi cât mai mici, iar Allroad Shooting Brake cântăreşte doar 1.600 de kilograme, graţie unei combinaţii de carbon şi aluminiu folosită pentru realizarea caroseriei.

Conceptul propune un motor de 2 litri TFSI cu patru cilindri şi o putere de 292 de cai, asistat de un motor electric integrat în cutia de viteze e-S tronic cu şase trepte.

Conceptul Audi Allroad Shooting Brake beneficiază de o putere totală de 408 cai, atingând sută de kilometri în 4,6 secunde şi având viteză maximă limitată la 250 de kilometri pe ora. Cel mai important este însă consumul oferit ansamblul hibrid, care poate atinge valoarea de numai 1,9 litri de benzină la sută de kilometri parcurşi.

Pentru cele mai tari noutăți, teste și reportaje auto, moto și chiar velo, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri