Sari la conținut

O veste proastă pentru România. Efectul Volkswagen lovește în Renault

La Renault, anchetatorii nu au găsit niciun soft care să păcălească testele de noxe, dar asta n-a ajutat compania să recupereze decât parţial pierderile suferite pe bursă.

Rezultatele preliminare ale testelor au arătat că emisiile vehiculelor produse de Renault și de alți producători auto străini depășesc limitele, a anunțat joi ministrul francez al Ecologiei și Transporturilor, Segolene Royal, după ce la sediul companiei franceze au avut loc o serie de percheziții posibil legate de consecințele scandalului motoarelor trucate de la Volkswagen.

Segolene Royal a dat asigurări că în timpul verificărilor nu s-au descoperit dispozitive de trucare a emisiilor, iar „acționarii și angajații Renault trebuie să fie liniștiți”.

Aceste evoluții vin pe fondul scandalului emisiilor de la Volkswagen, care face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că în perioada 2005 — 2015 a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 500.000 în SUA) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

În urma scandalului, autoritățile din diverse state au început să verifice producătorii auto și să înăsprească reglementările privind nivelul emisiilor, ceea ce, consideră unii analiști, ar putea afecta întreaga industrie a vehiculelor diesel — o piață cheie a Renault, scrie Agerpres.

La Bursa de la Paris, acțiunile Renault au înregistrat joi un declin de 22% și au închis în scădere cu 10,3%, la 77,75 euro, compania pierzând cinci miliarde de euro din capitalizare a de piață. A fost cea mai slabă zi pentru acțiunile Renault de când compania a fost pentru prima dată listată, în 1994, arată datele Reuters.

O comisie independentă având mandatul Guvernului de la Paris testează nivelul emisiilor a 100 de vehicule produse de companii franceze, 25 de modele fiind de la Renault. La sfârșitul lunii decembrie, patru vehicule Renault din cele 11 testate în total nu aveau dispozitive de tipul celor găsite la motoarele trucate de la Volkswagen, a anunțat compania franceză. Un membru al comisiei, Denis Baupin, a afirmat că, săptămâna viitoare, Renault va prezenta modul în care va remedia vehiculele unde s-au găsit depășiri ale limitei de emisii.

Grupul german Daimler a anunțat joi că motoarele diesel pe care le furnizează Renault pentru brandul său Mercedes-Benz nu conțin dispozitive care să falsifice emisiile poluante. O organizație de mediu germană informa, în noiembrie 2015, că modelul Espace depășește de 25 de ori limitele legale, dar Renault a contestat rezultatele studiului.

Joi, Renault a confirmat că au fost efectuate percheziții la uzinele sale, dar a subliniat că în cursul acestor investigații nu a fost identificat niciun dispozitiv care să falsifice emisiile poluante ale motoarelor sale diesel.

Acest anunț vine după ce anterior un lider sindical a dezvăluit că săptămâna trecută au fost efectuate o serie de percheziții la sediul Renault, declarație care a dus la scăderea cu peste 20% a cotației titlurilor Renault. Degringolada titlurilor Renault l-a afectat și pe rivalul PSA Peugeot Citroen, ale cărui acțiuni au înregistrat o scădere de peste 7%.

Separat, PSA Peugeot Citroen a anunțat că nu a făcut obiectul unor percheziții după scandalul motoarelor trucate de la Volkswagen, adăugând că testele efectuate de autoritățile franceze asupra modelelor sale nu au arătat nicio anomalie.

De asemenea, acțiunile Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au înregistrat joi o scădere de peste 10% la Bursa de la Milano, după ce portalul Automotive News a acuzat grupul italo-american că a falsificat cifrele de vânzări din SUA.

Când a izbucnit scandalul Volkswagen, în cercul suspecților au intrat atunci mai mulți constructori auto, inclusiv Renault și grupul Peugeot Citroen, iar autoritățile europene au declanșat ample verificări.

Dan Vardie, președintele Autobest, spune că și Dacia a intrat în Germania într-o asemenea cercetare. „Aceste cercetări făcute de organizaţii de tot felul, ONG-uri, dar şi Germania, guvernul german, nu au scos în evidenţă până în acest moment existenţa unor software care funcţionează ca nişte viruşi”, a declarat Dan Vardie pentru Digi24.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Reprezentanţii Dacia au evitat să comenteze subiectul şi au precizat că detalii despre acest caz vor veni de la compania-mamă.

Dacia joacă un rol important în cadrul grupului Renault. În jur de 40% din vânzările mondiale ale grupului francez sunt maşini construite pe platforma Logan. În 2014, Dacia a depăşit pragul de jumătate de milion de maşini vândute în întreaga lume.

România, dependentă de industria auto

Fabricile de componente şi subansamble „produc" anual 12,6 miliarde de euro din totalul de 18 miliarde cât este cifra de afaceri a industriei auto româneşti.

Sunt peste 200.000 de oameni care lucrează pentru companiile venite din toată lumea să beneficieze de priceperea şi, trebuie spus, de costul mic al forţei de muncă de aici. Aproape orice „piesă" poate fi găsită în cele peste 600 de fabrici şi făbricuţe răspândite peste tot în ţară.

Glumind un pic, oricine îşi poate construi o maşină din componente româneşti.

Poate începe cu o caroserie produsă la Craiova de nemţii de la Kirchoff. Pe care o poate completa cu uşi, aripi, faruri, oglinzi, toate fabricate în România. De exemplu, plafonul poate fi comandat la Salonta, în Bihor, unde sunt prezenţi americanii de la Inteva. Iar sub capotă punem un motor produs de Dacia sau Ford.

Încă nu exportăm şi motoare pentru alţi constructori de automobile.

Nici pentru interior nu trebuie să apelăm la importuri. Grupul german Draexlmaier poate furniza bordul maşinii, fabricat la Codlea, lângă Braşov. Nu departe, la Sfântu Gheorghe, găsim volanul şi centurile de siguranţă, produse de suedezii de la Autoliv.

Gigantul TRW Automotive produce airbaguri la Roman, în Neamţ. La o oră de mers cu maşina, în Leţcani, Iaşi, este fabrica de scaune şi banchete auto a americanilor de la Lear Corporation.

Pentru toate cablurile de care avem nevoie, putem alege între Caracal, oraşul unde a investit compania japoneză Yazaki, Orăştie, unde au poposit alţi niponi - Sumitomo şi Arad, fieful nemţilor de la Leoni.

Cutia de viteze putem să o comandăm la Sebeş, în Alba, de la noua uzină Daimler. Un alt concern german, Bosch, poate asigura partea electronică, prin componentele fabricate la Jucu, în Cluj.

Trei mari producători de anvelope, Continental, Michelin şi Pirelli sunt în topul celor mai mari companii din industria prelucrătoare. Şi pentru că trebuie să ne şi oprim, să apelăm la plăcuţele de frână produse la Ploieşti de americanii de la Federal Mogul.

În total, industria auto asigură o cincime din exporturile României şi 12% din Produsul Intern Brut. Iar costul mediu al mâinii de lucru este cel mai mic din Uniunea Europeană: 4,9 euro pe oră.