Sari la conținut

România negociază cu un producător de mașini electrice deschiderea unei uzine în țară

Dacă este într-adevăr un interes al celor de la Tesla, România nu ar fi singura ţară care negociază cu americanii. Toată Europa de Est visează la o fabrică de maşini electrice. Şi din informaţiile apărute în doi ani în presa din regiune, Slovacia şi Ungaria ar fi curtat deja Tesla. De asemenea și Franța a făcut o ofertă americanilor de la Tesla.

Ca orice investitor străin, Tesla se va uita unde are cele mai mari avanteje să îşi construiască o fabrică. România a anunţat deja modificarea programului Rabla astfel încât vânzările de maşini electrice să crească. Iar ministrul economiei dezbate cu colegii de la Finanţe o facilitate fiscală pentru industriile inovatoare.

Ministrul economiei a spus într-un interviu acordat celor de la Hotnews că România poartă negocieri pentru atragerea unei investiţii din partea unui producător de maşini electrice. S-a ferit să confirme numele companiei, dar a oferit indicii despre cine ar putea fi.

Reporter: Vrea România să atragă un producător de maşini electrice?

Costin Borc, ministrul Economiei: Evident!

Reporter: Există discuţii?

Costin Borc: Există, ceva discuţii la nivel incipient. Evident că mergem în sensul ăsta.

Reporter: Spuneţi-mi dacă e vorba de o companie europeană sau una americană.

Costin Borc: Mai lipsea să mă întrebaţi dacă este vorba de o companie care încpee cu „T” şi se termină cu „esla”. S-ar putea. S-ar putea.
Sursa: Hotnews.ro

În 2014, ziarul Slovak Spectator scria că autorităţile de la Bratislava şi Tesla ar negocia construcţia unei fabrici de automobile electrice în Slovacia. Iar site-ul Portofolio spunea de curând că astfel de negocieri ar fi purtate de mai bine de un an şi în Ungaria.

În acest moment singura fabrică europeană a celor de la Tesla este în Olanda, unde pot fi asamblate 450 de maşini electrice pe săptămână. După sedanul Model S şi SUV-ul Model X, compania americană a dezvelit de curând şi Modelul 3 pe care îl va scoate la vânzare la anul. Preţul de pornire al noii maşini va fi de 35.000 de dolari, mai mic decât al celorlalte modele Tesla. Modelul 3 deja a primit aproape 400.000 de precomenzi şi, dacă interesul şoferilor se va menţine ridicat pe termen lung, compania va trebui să îşi sporească producţia.

Însă construcţia unei fabrici noi în Europa depinde şi de cererea din regiune. Potrivit Marketwatch, guvernul Germaniei plănuieşte investiţii de 1,3 miliarde de euro pentru achiziţia de maşini electrice. Şi România a regândit programul Rabla, astfel încât cine îşi cumpără o maşină sută la sută electrică va primi un ajutor de cel puţin 4.500 de euro. Pe lângă susţinerea cererii de automobile verzi, ministrul Economiei spune că e în plan şi un program de susţinere a companiilor inovatoare.

Costin Borc, ministrul Economiei: Împreuna cu ministerul finantelor ne uităm la o schemă de defiscalizare a cercetării-dezvoltării-inovării. Pe modelul pe care l-am avut la IT, o schemă de defiscalizare a cercetării. Vorbim nu numai de industria auto.
Sursa: Hotnews.ro

Ca să beneficieze de o astfel de schemă, un investitor ar trebui să aibă în România nu numai fabrici, dar şi centre de proiectare şi dezvoltare a produselor. Dar, la fel ca negocierile pentru atragerea unei companii producătoare de maşini electrice şi discuţiile privind acest ajutor sunt abia în stadiu incipient. Ministrul Economiei spune însă că Ministerul Finanţelor e deschis acestei idei.