Sari la conținut
News Alert

Valoarea de piaţă a Volkswagen s-a prăbușit. Directorul companiei își cere scuze

Mandatul de opt ani al lui Martin Winterkorn în fruntea celui mai mare producător european de maşini pare că se apropie rapid de final, din cauza scandalului testelor de poluare. Managerul în vârstă de 68 de ani şi-a cerut scuze pentru ceea ce el numeşte „un comportament greşit” al companiei pe care o administra.

Îmi pare nespus de rău că am înşelat încrederea. Îmi cer scuze în toate modurile posibile de la clienţi, autorităţi şi de la întreaga opinie publică pentru comportamentul nostru greşit”, a declarat Martin Winterkorn, director general al Volkswagen.

Cel puţin 25 de procese colective au fost declanşate în Statele Unite de către clienţi Volkswagen nemulţumiţi de faptul că au fost înşelaţi. Agenţia de mediu din California urmează să testeze şi motoarele diesel cu şase cilindri care echipează unele modele Porsche şi Audi, ca să vadă dacă respectă normele.

Valoarea de piaţă a Volkwagen a scăzut dramatic de la începutul scandalului. Preţul unei acţiuni a companiei la bursa de la Frankfurt a scăzut cu peste 36 la sută faţă de săptămâna trecută: de la 170 de euro, la 108 euro. De asemenea, şi companiile care aprovizionează Volkswagen au început să sufere. Analiştii consideră că pierderile de la bursă pot fi mai mari decât eventualele amenzi pe care le-ar primi producătorul german.

Este o chestiune de încredere publică. Consumatorul american este îngrijorat, se gândeşte ce se întâmplă cu maşina lui, ce o să se întâmple acum şi cine o să-l compenseze pentru problemele viitoare”, explică Jack Nerad, editor-executiv la Kelley Blue Brook.

Volkswagen sare în ajutorul dealer-ilor săi din Statele Unite şi le oferă bani pentru că aceştia nu mai pot vinde acum maşinile implicate în scandalul testelor de emisii. În ultimii ani, vehiculele alimentate cu motorină au ajuns la 20 la sută din vânzările producătorului german.

Uriașul scandal în care este implicată compania germană îi avantajează acum pe concurenți. Şeful Renault-Nissan nu a vrut că comenteze direct scandalul în care sunt implicaţi rivalii săi, dar a spus că astfel de chestiuni sunt legate de viitorul pieţei auto.

Să te asiguri că eşti cinstit când vorbeşti despre produsul tău este extrem de important. Nu este vorba de o chestiune pe termen scurt. Este ceva legat de sustenabilitatea industriei pe termen lung”, spune Carlos Ghosn, şeful Renault-Nissan.

Chiar şi Naţiunile Unite au avut o reacţie la problemele Volkswagen. „Rapoartele care spun că o companie a indus în eroare în chestiuni legate de emisiile a peste 11 milioane de vehicule diesel este extrem de îngrijorător. Cred că industria auto trebuie să fie partener în toate eforturile noastre, aşa cum este sectorul privat, în combaterea schimbărilor climatice”, a declarat Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al secretarului-general ONU.

Agenţia pentru protecţia mediului din Statele Unite a anunţat că va extinde investigaţiile şi către alte companii auto. Ministerul german al transporturilor va trimite o echipă la sediul Volkwagen din Germania să cerceteze dacă maşinile produse în Europa respectă legislaţia în vigoare. De asemenea, Ministerul Mediului din Coreea de Sud va investiga între 4000 şi 5000 de maşini ale grupului german produse în 2014 şi 2015. Oficialii de la Seul au anunţat că, dacă vor fi găsite probleme, vor fi analizate toate maşinile diesel germane.