Compania lui Elon Musk testează "cea mai puternică rachetă din lume", care va ajunge pe Lună

Data publicării:
racheta

Compania SpaceX efectuează teste cu racheta Falcon Heavy, supranumită "cea mai puternică rachetă din lume", pe care vrea să o trimită pe Lună, relatează The New York Post.

SpaceX a publicat un clip de 18 secunde, în care arată cum a decurs testul rachetei la unitatea din McGregor, Texas. Racheta ar urma să fie lansată oficial la sfârșitul verii.

Falcon Heavy este o versiune îmbunătățită a rachetei spațiale Falcon 9, cu care SpaceX a avut un succes răsunător, fiind prima rachetă folosită din lume care a putut fi relansată. Compania lui Elon Musk a avut nevoie de 15 ani pentru a demonstra că acest lucru este posibil.

SpaceX are planuri mari: vrea să înființeze o colonie umană pe Marte și să asigure servicii de transport spațial între Pământ și Marte sau Pământ și Lună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri