Cum plănuiește Elon Musk să salveze rasa umană, în cazul izbucnirii unui al Treilea Război Mondial

Data actualizării: Data publicării:
Telsa CEO Elon Musk Unveils New Vehicle
Foto: Gulliver/Getty Images

Baze spaţiale aflate pe Lună şi pe planeta Marte ar putea ajuta la conservarea civilizaţiei umane şi la grăbirea procesului de regenerare al acesteia pe Pământ în contextul unui al treilea război mondial, a spus, duminică, miliardarul Elon Musk, scrie AFP.com și News.ro.

Telsa CEO Elon Musk Unveils New Vehicle
Foto: Gulliver/Getty Images

Musk, fondatorul SpaceX, a spus că nava interplanetară a companiei ar putea începe testele de zbor chiar anul viitor.

„Există o probabilitate să apară încă o «Epocă întunecată», mai ales dacă va avea loc un al treilea război mondial. Vrem să ne asigurăm că există suficiente resurse de civilizaţie umană în altă parte pentru a aduce civilizaţia înapoi şi poate pentru a reduce durata unei eventuale noi «Epoci întunecate». Cred că o bază pe Lună şi una pe Marte care ar putea ajuta la regenerarea vieţii aici pe Pământ ar fi foarte importante”, a spus Musk, în cadrul unei conferinţe.

Miliardarul a precizat că nava interplanetară SpaceX va avea capacitatea să efectueze zboruri scurte, probabil în prima jumătate a anului viitor”.

Luna trecută, SpaceX a lansat cea mai puternică rachetă din lume, Falcon Heavy, către o orbită din apropierea planetei Marte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita