FOTO. Cum arată Delta Dunării, văzută din spațiu. Imagine realizată de misiunea Copernicus Sentinel-2

Data actualizării: Data publicării:
Delta Dunării, văzută din spațiu
Delta Dunării, văzută din spațiu. FOTO: ESA

Agenţia Spaţială Europeană a publicat vineri, pe site-ul său, o fotografie de înaltă rezoluţie a Deltei Dunării, realizată de pe orbita circumterestră în cadrul misiunii Copernicus Sentinel-2.

Misiunea Copernicus Sentinel-2 se desfăşoară prin intermediul a doi sateliţi identici, Sentinel-2A, lansat la 23 iunie 2015, şi respectiv Sentinel-2B, lansat la 7 martie 2017, pe aceeaşi orbită. Fiecare dintre cei doi sateliţi este dotat cu un sistem imagistic multispectral, pe 13 benzi spectrale, având capacitatea de a deschide noi perspective asupra Pământului şi mai ales asupra întinderilor de vegetaţie, conform ESA.

Delta Dunării, văzută din spațiu
Fotografie de înaltă rezoluţie a Deltei Dunării, realizată de pe orbita circumterestră în cadrul misiunii Copernicus Sentinel-2. FOTO: ESA

În această imagine obţinută în aprilie 2020, întinderile vaste acoperite de stuf pot fi văzute în nuanţe maronii, tipic pentru perioada primăverii, conform ESA. Dunărea este vizibilă în partea stângă a imaginii şi-i putem urma cursul despărţit în canalele înconjurate de stufăriş, zone cu ierburi şi copaci, până la vărsarea în Marea Neagră. Coloritul verde-deschis al apei mării din apropierea ţărmului este rezultatul sedimentelor purtate de fluviul ce izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră, din Germania şi străbate apoi 10 ţări, până la vărsare (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria, România, Republica Moldova şi Ucraina).

La sud de Delta Dunării se află lacurile Razim şi Sinoe, un sistem lacunar de culoare verde-smarald din cauza concentraţiei ridicate de alge. Aceste lagune s-au format cu ajutorul aluviunilor depozitate de Dunăre şi a mişcării graduale către est a curenţilor de coastă, provocată de avansarea deltei, scrie Agerpres.

În partea din dreapta-sus a imaginii se află laguna Sasyk sau Kunduk, din sudul Ucrainei.

Datele adunate de sateliţii Sentinel-2 sunt folosite pentru monitorizarea modului în care sunt folosite terenurile şi a schimbărilor care apar în timp, pentru administrarea terenurilor, agricultură, silvicultură şi urmărirea efectelor dezastrelor naturale (inundaţii, incendii de vegetaţie, alunecări de teren şi eroziune costieră etc.).

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...