Oamenii de știință au descoperit un vierme cu trei sexe și cu „marsupiu”

Data publicării:
vierme-trei-sexe-marsupiu

Oamenii de știință au descoperit o nouă specie de viermi, care are trei sexe diferite și o „pungă” în care își ține puii, asemănător unui cangur. Mai mult, această specie poate supraviețui unei doze de 500 de ori mai mari de arsenic, în comparație cu doza care poate ucide un om.

Cercetătorii de la Caltech au descoperit opt specii de viermi care trăiesc în Lacul Mono din California, foarte bogat în arsenic, potrivit unui studiu publicat săptămâna această în jurnalul Current Biology.

Lacul Mono este de trei ori mai sărat decât Oceanul Pacific, iar până acum se credea că doar două viețuitoare mici trăiesc acolo, transmite CNN.

Fiecare specie de viermi dintre cele opt descoperite este unică: unii sunt prădători, alții paraziți. Iar unul dintre aceștia are trei sexe și un „marsupiu”.

Oamenii de știință consideră că pot învăța de la acești viermi supraviețuirea în condiții extrem de severe.

„Noua inovație în biotehnologie poate fi găsită undeva în sălbăticie. Trebuie să protejăm și să ne folosim în mod responsabil de acest mediu”, a spus James Siho Lee, unul dintre co-autorii studiului.

Arsenicul este o toxină care poate otrăvi sursele de apă și chiar ucide o persoană care o bea, dacă se găsește în cantități foarte mari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"