Uranus nu scapă de glume. NASA a dezvăluit cum miroase planeta

Data publicării:
uranus

Planeta gazoasă Uranus ascunde un secret, a anunţat NASA: miroase groaznic, ca niște ouă stricate. Cercetătorii s-au întrebat multă vreme ce anume intră în compoziţia norilor planetei aflate la 2,9 miliarde de kilometri de Soare, potrivit agenţiei spaţiale americane.

„Chiar şi după decenii de observaţii şi o vizită a sondei NASA Voyager 2, Uranus a păstrat un secret foarte important - compoziţia norilor săi”, a precizat NASA într-un comunicat citat de Agerpres.

Cercetătorii au reuşit acum să confirme că una dintre componentele cheie ale norilor de pe Uranus este hidrogenul sulfurat, un gaz cu un miros puternic pe care cei mai mulţi oameni îl evită, a precizat NASA.

O echipă internaţională de cercetători a ajuns la această concluzie după ce a folosit un spectrometru pentru a diseca lumina în infraroşu de pe Uranus captată de telescopul Gemini North de pe insula Mauna Kea, din Hawaii.

Oamenii de ştiinţă au avut mari suspiciuni privind existenţa pe Uranus a hidrogenului sulfurat dar nu puteau fi siguri.

Datele Gemini, obţinute cu spectrometrul NIFS (Near-Infrared Integral Field Spectrometer), reprezentau o mostră de lumină solară reflectată dintr-o regiune aflată imediat deasupra principalului strat vizibil de nori din atmosfera lui Uranus.

NASA a precizat că oamenii nu trebuie să fie prea preocupaţi de faptul că mirosul de hidrogen sulfurat i-ar putea copleşi, întrucât dacă se vor apropia vreodată suficient de Uranus sufocarea şi expunerea la frig îşi vor face efectul cu mult înaintea mirosului în atmosfera cu o temperatură de minus 200 de grade Celsius.

Depistarea hidrogenului sulfurat în norii de pe Uranus - şi posibil şi pe Neptun - reprezintă o diferenţă izbitoare faţă de planetele gazoase gigantice Jupiter şi Saturn, aflate mai aproape de soare. Deasupra norilor acestor planete a fost detectat amoniac, un compus chimic format dintr-un atom de azot şi trei de hidrogen, dar nu şi hidrogen sulfurat.

Această diferenţă reprezintă un indiciu privind formarea planetelor şi istoria lor, a precizat NASA. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...