Sari la conținut

Produsele Apple ale acestei toamne. Merită să dai 1.000 de euro pentru un iPhone X?

Anul acesta s-au împlinit 10 ani de la lansarea pimului iPhone şi în cinstea acestui eveniment rotund, compania Apple a construit un nou amfiteatru special botezat după „tăticul” companiei, Steve Jobs, în sediul lor din Cupertino. Apoi au invitat presa şi investitori din toată lumea la evenimentul anual de toamnă unde ne-am obişnuit deja să vedem ce are Apple mai nou de oferit în materie de smartphone-uri, smartwatch-uri şi altele. La cât de repede funcţionează zvonistica în mediul online, nu putem spune că au fost foarte multe surprize în ceea ce priveşte noile terminale, însă abordarea companiei pentru viitor şi funcţiile speciale cu care sunt echipate smartphone-urile Apple din 2017 ne provoacă să ridicăm o sprânceană şi să ne punem nişte întrebări despre viitorul tehnologiei.

Pe lângă cele trei noi smartphone-uri Apple, s-a discutat în cadrul evenimentului şi despre noile update-uri pe care le vor primi sistemele de operare iOS şi MacOs, noul AppleTv şi a treia generaţie de Apple Watch, care a primit LTE şi poate fi folosit pentru a primi şi a da telefoane. Dar să le luăm pe rând.

 iPHONE 8
Cele două telefoane previzibile au fost iPhone 8 şi iPhone 8 Plus, care sunt de fapt upgrade-uri destul de banale a lui iPhone 7. Şi chiar dacă ştiam asta, pentru că Apple nu îşi întrerupe niciodată ciclul de lansare importantă - upgrade minor, lansare importantă, upgrade minor şi aşa mai departe -  în alţi ani probabil că s-ar fi numit mai degrabă iPhone 7S şi 7S Plus. Probabil, însă, şi pentru a ţine pasul cu Samsung, care a ajuns deja la Galaxy S8, cât şi pentru a face un salt mai mic de la 8 la 10, reprezentanţii companiei au decis să le denumească astfel.

Telefoanele iPhone 8 au primit un nou spate de sticlă ce adaugă un plus de stil designului şi are şi funcţia utilitară de a permite telefoanelor să se încarce wireless prin intermediului noului AirPower Charging mat. Acest device este de fapt un simplu încărcător wireless de tip preșuleț la fel cum sunt toate zecile de modele apărute încă de prin 2015 compatibile cu telefoanele Android. Faptul că Apple a decis că este într-un final momentul să intre în jocul încărcării fără fir e cel mai probabil un lucru bun pentru companie, însă discuţia despre utilitatea încărcării wireless şi standardele de compatibilitate e puţin mai lungă, aşa că vom reveni la ea mai târziu.

Pentru moment e bine de ştiut că Apple a decis să le ofere utilizatorilor posibilitatea de a-şi încarcă toate iphone-urile şi Apple Watch-urile simultan, cu acelaşi încărcător, şi că noile modele sunt compatibile cu standardul Qi de încărcare wireless care se găseşte în multe astfel de preșulețe disponibile deja pe piaţă.

iPhone 8 şi iPhone 8 Plus au primit amândouă un upgrade de procesor, de la A10 la A11, camere duale de 12 megapixeli, care pot filma slow motion şi la rezoluţie 4K, şi un nou display ce include funcţia True Tone. Ce face funcţia asta este că ajustează balansul de alb în funcţie de informaţiile colectate de senzorii speciali ai telefonului despre căldura şi intensitatea luminii dintr-un anumit spaţiu. După acea, telefonul prelucrează aceste informaţii şi ajustează intensitatea ecranului precum şi nuanţele culorilor pentru a face cititul mai plăcut, contrastul mai intens şi realizarea fotografiilor mai uşoară şi mai precisă.

Şi software-ul camerei a primit o serie de îmbunătăţiri, cea mai notabilă fiind funcţia de iluminare a portretelor. Chiar dacă efectele de lumină nu sunt perfect realiste, execuţia este mult mai bună decât ne-am fi aşteptat de la un truc software.  

Ambele telefoane vor fi disponibile începând cu sfârşitul lunii.

Există doar două configuraţii posibile pentru cele două telefoane, una cu 64 de giga de memorie internă şi una cu 256 de giga de memorie internă.

iPhone 8 porneşte de la 700 de euro în sus, iar iPhone 8 Plus de la 800 de euro în sus.

Deşi pe parcursul prezentării noilor iPhone8 şi 8Plus am căscat puţin, compania nu a insistat prea mult pe aceste modele, ci s-au concentrat pe vedetă evenimentului:

iPHONE X

Noul iPhone 10 (nu X, ci 10, şi noi am fost puţin confuzi la început) este fără îndoială cel mai performant şi mai luxos terminal lansat de compania lui Steve Jobs până în prezent şi îşi propune în primul rând să demonstreze abilităţile inovative ale dezvoltatorilor Apple, precum şi posibilităţile nelimitate pe care viitorul ni le pune la dispoziţie în materie de tehnologie.

iPhone X este un flagship care merită toată atenţia.

Telefonul are un ecran OLED de 5.8 inchi cu Super Retina Display şi o rezoluţie de 2.436 pe 1.125 de pixeli. Este pentru prima dată când Apple foloseşte tehnolgia OLED în ecranele sale.

Diferenţa principala dintre ecranele OLEd şi LCD-uri este contrastul şi profunzimea negrului.

În timp ce ecranele LCD se bazează pe iluminarea din spate a imaginii şi astfel până şi pixelii negri sunt puţini luminaţi, tehnologia OLED scoate complet din schema de lumini pixelii negri, astfel contrastul este aproape infinit şi contururile obiectelor mult mai bine definite.

Ecranul are de asemenea şi suport pentru HDR10 şi Dolby Vision, ambele fiind tehnologii care îmbunătăţesc contrastul şi nivelul de detalii din imaginile redate.

Ecranul dictează tot ce se întâmplă cu designul lui iPhone X, deoarece telefonul este pur şi simplu construit în jurul său. De aceea, noul terminal Apple nu mai are buton de home, ci un nou sistem de deblocare prin detectarea feței.

Funcţia de Face ID a stârnit multe discuţii în urmă evenimentului şi  simt nevoia să îmi spun şi eu părerea, spune Flavia Negoescu, realizatoarea emisiunii „2.0” de la Digi24. În primul rând, Apple nu este prima companie care experimentează cu astfel de senzori biometrici. Foarte mulţi producători de telefoane Android, precum Samsung, LG sau Motorola au încercat să integreze în telefoanele lor sisteme care îţi citesc retina şi Samsung chiar a inclus o funcţie de citire a feței pe noile telefoane din gama Galaxy S8.

Cum funcționează deblocarea prin detectarea feței

Problema cu această tehnolgie nu este atât de mult legată de funcţionalitate şi consecvenţă, căci acestea sunt lucruri care se repara şi se perfectioeaza în timp. Problema este pur şi simplu una de securitate. Deoarece din ce în ce mai multe informații legate de viaţa noastră se află pe smartphone - de la datele noastre bancare, la parole şi conturi de email până la fotografii personale şi numere de telefon -, telefonul devine un obiect pe care trebuie să îl protejăm. Informaţia a devenit în epoca noastră unul dintre cele mai comercializabile bunuri, pentru care există foarte mult interes comercial, care adesea nu este tocmai bine intenţionat. Aşadar, este important să ştim cum să ne protejăm informaţiile personale. Şi pe o scară de la prietena ta care vrea să îţi citească mesajele şi îţi scanează fața în timp ce dormi până la persoane rău intenţionate care pot cu mai mare uşurinţă să îţi scaneze fața şi să îţi acceseze informaţiile, toate metodele de genul scanare de faţă, amprentă şi aşa mai departe sunt considerabil mai puţin sigure decât clasicul cod numeric. Aşadar, chiar dacă este o funcţie drăguţă, care ne face să ne simţim ca într-un film SF din anii 80, realitatea este că este o variantă de securitate mult mai nesigură.

Totuşi, tehnologia din spatele sistemului de Face ID este foarte interesantă. Ea funcţionează datorită camerei TrueDepth care se află pe partea din faţă a telefonului. Acest sistem include un set de senzori de mare precizie şi un proiector care te citeşte cu ajutorul a 30.000 de puncte infraroşii. Sistemul citeşte harta feței tale formate din puncte şi o compară cu imaginea stocată în memoria telefonului folosind un procesor special de tip reţea neurală. Telefonul nu se deblochează dacă nu eşti atent, adică dacă ai ochii închişi spre exemplu, însă software-ul inteligent ştie să te recunoască şi dacă ai ochelari, te tunzi diferit sau porţi o pălărie.

Camera frontală a lui iPhone 10 a ajuns să fie mai importantă decât cea din spate şi la cât de ubicue au devenit selfie-urile, adevărul e că era momentul să se întâmple asta.

Pe lângă funcţia de FaceID, Apple a prezentat o aplicaţie specială de realitate augmentată pentru noul iPhone 10: Animoji. Această nouă funcţie distractivă implică o serie de emoji-uri şi filtre de snapchat care reacţionează la expresiile tale faciale şi transformă comunicarea prin mesaje în ceva mult mai dinamic şi mai interactiv.

Restul specificaţiilor sunt cam la fel ca pe noile iPhone 8: un procesor A11, o viaţă a bateriei îmbunătăţită cel puţin în teorie, o cameră principala duală cu un senzor de 12 megapixeli şi două obiective wide cu diafragmă generoasă, un spate din sticlă care face telefonul să poată fi încărcat şi wireless şi bineînţeles niciun port-jack de căşti.

Merită 1.000 de euro un iPhone X?

Telefonul va fi disponibil începând cu luna noiembrie şi va costă 1.000 de euro pentru varianta de 64 de giga şi aproximativ 1.200 de euro pentru cea de 256 de giga.

Multă lume a fost pur şi simplu şocată de preţul piperat al telefonului, dar dacă este să fiu sinceră, pe mine nu m-a şocat prea tare, spune Flavia Negoescu, realizator „2.0”.

În primul rând, iPhone-ul nu a fost niciodată un telefon ieftin, de altfel primul iPhone costa aproximativ 500 de euro la vremea sa, ceea ce era mult mai exagerat prin comparaţie cu celelalte telefoane de pe piaţă de la momentul respectiv. Şi în ciuda preţului ridicat oamenii care au cumpărat iPhone-uri pe parcursul anilor nu prea s-au uitat niciodată la bani. Pentru că telefonul Apple nu se adresează consumatorilor care vor un raport bun calitate-preţ şi au un buget limitat. Pentru aceştia există mult opţiuni mult mai bune pe piaţă. iPhone-ul nici măcar nu îi convingea pe consumatori să cumpere un telefon, ci un stil de viaţă, un brand, un bilet într-o comunitate exclusivistă, iar preţul ridicat a lucrat mereu în favoarea intenţiei companiei de a-i face pe utilizatori să se simtă speciali.

În al doilea rând, şi dacă este să lăsăm la o parte argumentele de marketing, iPhone X are un preţ previzibil pentru ce oferă şi pentru ce este. Vorbim despre un telefon de ultimă generaţie care împachetează cele mai noi şi mai inovatoare funcţii pe care le are industria de oferit.

Sunt 1.000 de euro prea mulţi bani pentru un telefon mobil? Dacă vorbim strict utilitar, da. Sunt 1000 de euro prea mulţi bani pentru noul iPhone 10? Eu susţin că nu, încheie Flavia Negoescu, realizator „2.0”.