Sari la conținut

Aplicaţie pe telefon în loc de secretare

Aplicaţia le permite studenţilor să-şi organizeze cursurile şi seminariile prin culori, în funcţie de importanţă, să afle informaţii fără să mai piardă timpul la cozile de la uşa secretariatului şi chiar să participe la sondaje de opinie pentru îmbunătăţirea serviciilor facultăţii.

Descărcarea aplicaţiei se face gratuit, iar aceasta poate fi folosită de toţi studenţii Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Timişoara care deţin un smartphone cu sistem de operare Android.

Sistemul a fost realizat prin implicarea mai multor studenţi ai Facultăţii de Economie în colaborare cu o companie de software germano-română.

Dacă va avea succes, aplicaţia va fi extinsă pentru toţi cei care studiază la Universitatea de Vest din Timişoara. Reprezentanţii facultăţii se aşteaptă ca până în semestrul II aplicaţia să fie descărcată de cel puţin 1000 de persoane.