Sari la conținut
News Alert

Filme de Hollywood, recreate virtual la Timişoara

Alex Popescu are 28 ani şi de el depinde ca secvenţele din jocuri să semene cu cele din filme. E fan Rambo” de mic. Nu a crezut însă niciodată că va ajunge să lucreze cu creatorii celebrului personaj. „Am avut chiar odată onoarea să lucrez direct cu vicepreşedintele Paramount Studios. Şi ei se bucură mai mult pentru că, chiar dacă sunt filme vechi, noi le readucem un soi de profit”, explică Alex Popescu, games product manager.

100 de graficieni şi programatori lucrează la foc continuu pentru ca poveştile din serialul "24", premiat la Globurile de Aur, şi din "Basic Instinct" să ajungă pe calculatoarele pasionaţilor de jocuri video. Sunt mândri că producătorii de la Hollywood i-au ales pe ei.

„Firma-mamă este în Luxemburg, avem dezvoltarea aproape toată în Timişoara şi încă câţiva (angajaţi, n.r.) în Londra. Practic, putem spune că toată dezvoltarea de soft este făcută în România”, spune Florin Ietan, director general la o firmă de jocuri.

Jocurile create la Timişoara au milioane de utilizatori în toată lumea, iar compania are o cifră de afaceri de peste cinci milioane de euro.