Sari la conținut

Informaţii despre zboruri, direct pe telefon prin aplicaţia gratuită „Henri AppPort”

Pasagerii care ajung pe aeroportul Henri Coandă primesc chiar pe telefonul mobil detalii despre fiecăre cursă programată să decoleze sau să aterizeze.

„Este ca şi cum ai avea tabela de zbor în buzunarul tău, în telefon, cu check-in-ul şi poarta de îmbarcare mapate pe hartă, astfel încât pasagerii să se mişte mai uşor prin aeroport”, a spus Ştefan Şerbănescu, director IT.

Pasagerii pot vedea când o cursă este anulată. Este una dintre cele mai utile facilităţi ale aplicaţiei, în contextul în care, în ultima vreme, protestele piloţilor din România şi din Europa i-au pus pe pasageri în situaţii neplăcute Şi tot aplicaţia îi îndrumă pe călători spre locurile în care-şi pot petrece timpul de aşteptare.

Aplicaţia oferă informaţii cu privire la traseul cel mai scurt către aeroport dar şi traseul cel mai scurt din aeroport către un anumit obiectiv, cafenele, restaurante, baruri”, a spus Valentin Iordache, director de comunicare CNAB.

Odată descărcată,utilizatorul are reducere de 10% la toate barurile, cafenelele din aeroport, urmând ca aceasta să crească progresiv până la 20%”, a spus Ştefan Şerbănescu.

Aplicaţia, disponibilă pe telefoane cu Android şi iOS, a fost concepută de o firmă care administrează toate restaurantele şi barurile din Aeroportul Otopeni şi unde atât aeroportul, cât şi compania aeriană TAROM, sunt acţionari minoritari. Aeroportul Henri Coandă este cel mai mare din România. Într-o singură zi, vin sau pleacă aproximativ 22.000 de pasageri.